La jumătatea lunii septembrie, Halkidiki încă arăta ca o destinație aflată în plină vară. Soarele era suficient de puternic pentru o zi întreagă la plajă, apa mării rămăsese caldă, iar serile puteau fi petrecute pe terasă fără să simțim că vacanța estivală se apropie de final.

Lipseau însă aglomerația din iulie și august, cozile, parcările imposibile și senzația că fiecare metru de plajă trebuie negociat cu alte câteva sute de turiști. Pentru cine nu știa sau nu credea, Grecia în septembrie poate deveni una dintre cele mai bune afaceri ale sezonului: mai puțini turiști, vreme excelentă și reduceri la cazare și pe plajele amenajate.

Există, bineînțeles, un risc. Septembrie nu vine cu garanția absolută a unei săptămâni fără nori, iar vremea poate varia de la un an la altul. În cazul nostru, însă, alegerea s-a dovedit inspirată.

București–Halkidiki cu mașina: între 10 și 13 ore pe drum
Am plecat din București noaptea, tocmai pentru a câștiga o zi de vacanță. În funcție de trafic, opriri și timpul petrecut la frontieră, drumul până în Halkidiki poate dura între 10 și 13 ore maximum.
Avantajul unei plecări pe timpul nopții este că o parte importantă a traseului poate fi parcursă pe șosele mai libere. Dezavantajul este evident: oboseala. Dacă într-o mașină există doi șoferi care se pot schimba, călătoria devine mult mai ușor de gestionat.
Prima cheltuială este vinieta pentru Bulgaria. Noi am cumpărat-o înainte de plecare, din România, direct de pe platforma oficială BG Toll, nu de pe site-urile intermediare, care pot adăuga comisioane. La momentul călătoriei, vinieta pentru o săptămână ne-a costat aproximativ 10 euro.
La aceasta s-a adăugat taxa pentru traversarea podului de la Giurgiu, de 15 lei, echivalentul a aproximativ 3 euro. Pe traseu am mai achitat trei taxe rutiere: una dintre ele a fost de 0,55 euro, alta de 2,35 euro, iar valoarea celei de-a treia nu am păstrat-o. Pentru un calcul prudent al bugetului, este bine să lăsați o marjă pentru aceste taxe și să aveți la îndemână atât cardul, cât și bani în numerar.
Combustibilul din Bulgaria nu mai este neapărat un chilipir
Am plecat din România cu rezervorul plin și am mai alimentat de două ori: o dată la dus, preventiv, pentru a nu avea surprize pe traseu, și încă o dată la întoarcere, în Bulgaria, unde am refăcut plinul.
În benzinăriile în care am oprit, motorina standard costa în Bulgaria aproximativ 1,93 euro pe litru, iar cea premium ajungea la circa 2,10 euro. În Grecia, prețurile întâlnite erau ceva mai ridicate: aproximativ 2,10 euro pentru motorina standard și până la 2,40 euro pentru varianta premium. În Grecia am alimentat de la Aegean.
Prețurile diferă de la o benzinărie la alta, astfel că valorile trebuie privite ca repere din timpul călătoriei, nu ca tarife fixe. Experiența noastră nu a confirmat însă teoria repetată frecvent pe rețelele sociale potrivit căreia motorina și benzina ar fi considerabil mai ieftine în Bulgaria.
Bulgaria a adoptat euro la 1 ianuarie 2026, iar dintre produsele cumpărate sau verificate de noi pe traseu, singurele care păreau în continuare vizibil mai ieftine decât în România erau țigările. În rest, diferențele de preț nu mai erau suficient de mari încât să justifice opriri speciale pentru cumpărături sau alimentare. Mai mult decât atât, câțiva turiști bulgari cu care am stat de vorbă pe plajă ne-au spus că au resimțit scumpiri la numeroase produse și servicii după trecerea la euro.
Cazare la mai puțin de cinci minute de mare
Am fost cazați la Anemos Apartments, într-un ansamblu format din garsoniere așezate una lângă alta și unite de o terasă generoasă. Nu a fost un resort spectaculos sau de lux și nici nu acesta era scopul vacanței. Pentru un grup sau pentru o familie care vrea să petreacă timp împreună, terasa a devenit rapid centrul întregii experiențe. Puteați face și o horă acolo, ca să vă simțiți și mai bine ca acasă.

Acolo începeau diminețile, la cafea, și tot acolo se încheiau serile. Faptul că fiecare avea propriul spațiu, dar că ne puteam întâlni cu toții pe aceeași terasă, a oferit un echilibru foarte bun între intimitate și timpul petrecut împreună.

Mai exista un avantaj greu de ignorat: cazarea se afla, ad litteram, la mai puțin de cinci minute de plajă. Apropierea ne-a permis inclusiv să ieșim în jurul miezului nopții și să coborâm până la mare doar pentru a asculta valurile. Este genul de detaliu care nu apare neapărat în calculele unei vacanțe, dar care ajunge să conteze mai mult decât multe dintre facilitățile trecute într-o ofertă.

Septembrie poate aduce și un avantaj important la cazare. Dacă luați legătura direct cu proprietarul, există șanse mai mari să negociați tariful, mai ales pentru mai multe apartamente sau pentru un sejur mai lung. După încheierea sezonului de vârf, proprietarii sunt adesea mai flexibili decât în lunile iulie și august.
Spre deosebire de imaginea Halkidikiului drept una dintre destinațiile preferate ale românilor, zona în care am stat nu era plină de turiști din România. Cel puțin în septembrie, în jurul nostru se auzeau greaca, sârba, macedoneana și bulgara.
Cât costa mâncarea în Halkidiki
Prețurile la mâncare diferă mult în funcție de localitate, poziția restaurantului și distanța față de plajă. Chiar și aceeași cafea poate avea două prețuri: unul dacă o luați la pachet și altul, uneori aproape dublu, dacă o consumați la masă, într-o cafenea aflată într-o zonă turistică.
În locurile în care am oprit, un cafe latte costa în jur de 2 euro în varianta luată la pachet. O porție de bougatsa, plăcinta grecească pe care o găsiți în mai multe variante, costa aproximativ 3 euro pentru 100 de grame.
Un gyros la lipie se vindea cu 5–7 euro, în timp ce o porție servită la farfurie ajungea la 15–17 euro, în funcție de carne, garnituri și restaurant. Platourile cu fructe de mare porneau de la aproximativ 40 de euro și creșteau în funcție de dimensiune și de conținut. O cupă de înghețată costa în jur de 2,50 euro.

Merită verificat meniul înainte de comandă și apoi nota de plată. În Grecia, o taxă generică pentru tacâmuri sau „couvert” nu ar trebui adăugată automat, iar pâinea, apa îmbuteliată ori alte produse trebuie acceptate de client pentru a putea fi taxate. Dacă sunt aduse la masă fără să le fi cerut, este bine să întrebați dacă intră în preț.
Cât costă o zi pe o plajă amenajată din Halkidiki
Una dintre cele mai vizibile economii ale unei vacanțe în septembrie a venit de pe plajele amenajate. În perioada în care am fost noi, valoarea stabilită pentru șezlong putea fi transformată în consumație.
La Siviri, pragul era de 10 euro pentru fiecare șezlong. La Hanioti, pe o plajă cu amenajări apropiate de zona premium, suma ajungea la 20 de euro pentru fiecare loc, dar putea fi consumată sub formă de băuturi sau mâncare.
Prețurile de pe plajă nu erau însă neapărat mici. O bere draft pornea de la aproximativ 5 euro, iar una la sticlă ajungea la 7 euro. Un Aperol costa în jur de 10 euro, o limonadă, 6 euro, iar pentru un cappuccino sau un cafe latte trebuia să scoateți din buzunar între 4 și 6 euro.

Pentru ceva de mâncare, un club sandwich – genul de gustare comandată pentru a fi împărțită sau ronțăită între două reprize de baie, servită cu o porție de cartofi prăjiți – costa aproximativ 16–17 euro. Cu alte cuvinte, pragul de consumație de 20 de euro putea fi atins foarte ușor cu o cafea, o bere și o gustare.
În plin sezon, mecanismul se poate schimba. La unele dintre plajele mai bine amenajate din Hanioti, turiștii pot ajunge să achite separat 20 de euro pentru șezlong și încă 20 de euro drept consumație minimă, pentru fiecare loc. Pentru două persoane, o zi la plajă poate porni astfel de la aproximativ 60 de euro.

În septembrie, noi am prins varianta mai avantajoasă, în care suma aferentă șezlongului era inclusă în consumație. Este o diferență care pare mică la prima vedere, dar care, multiplicată cu numărul zilelor de vacanță și al persoanelor, poate reduce considerabil bugetul final.

Nu am plătit parcarea în niciunul dintre locurile în care am mers. Ne-am deplasat peste tot cu mașinile proprii, iar traficul mai redus a făcut explorarea brațului Kassandra mult mai simplă decât ar fi fost, probabil, în vârful sezonului.
Hanioti, locul pentru cumpărături și seri mai animate
Pentru cumpărături, suveniruri și puțină agitație, am ales Hanioti, una dintre cele mai active localități turistice de pe brațul Kassandra. Aici găsiți aproape orice: haine, accesorii, produse cosmetice, săpunuri, creme cu ulei de măsline, dulciuri și obiecte care își găsesc inevitabil locul în bagajul de întoarcere.

Uleiul de măsline pornea de la aproximativ 6 euro și putea ajunge la 30 de euro, în funcție de cantitate, producător și ambalaj. Ca în orice zonă turistică, diferențele dintre magazine pot fi semnificative, așa că merită să comparați prețurile înainte să cumpărați mai multe produse.

Hanioti rămâne animat și seara, dar atmosfera din septembrie este mai relaxată. Magazinele și restaurantele sunt deschise, fără ca străzile să devină sufocante. Este suficientă agitație pentru a simți că vă aflați într-o stațiune, dar nu atât de multă încât să vă petreceți seara încercând să vă strecurați prin mulțime.

Dincolo de vacanță, urmele incendiilor din Halkidiki
Imaginea unei vacanțe cu mare caldă și plaje mai puțin aglomerate a avut și un fundal apăsător. În unele zone am văzut urmele incendiilor care au afectat Halkidiki. Un miros înecăcios de fum traversa brațul, iar porțiunile de vegetație distrusă se vedeau de la distanță.


Este greu să privești un asemenea peisaj fără să te gândești cât de repede se poate schimba o regiune cunoscută tocmai pentru pădurile care coboară spre mare. Fotografiile surprind suprafețele arse, dar nu redau complet mirosul și senzația pe care o ai când treci pe lângă ele.


Merită o vacanță în Halkidiki în septembrie?
În cazul nostru, răspunsul este da. Am găsit vreme de vară, apă caldă, mai puțină aglomerație și costuri mai bune decât cele practicate în vârful sezonului. Am putut circula ușor cu mașina, nu am plătit parcarea, am negociat direct cazarea și am beneficiat de condiții mai avantajoase pe plajele amenajate.

Pentru cei care pot călători după încheierea vacanței școlare, avantajele sunt greu de ignorat. Grecia rămâne deschisă, marea nu dispare, iar Halkidiki nu devine brusc o destinație pustie. Doar se eliberează suficient cât să puteți vedea și simți mai bine locul.