Mii de români din Marea Britanie se află în centrul unui scandal de fraudă universitară, după ce au primit în mod fraudulos sute de milioane de lire sterline de la sistemul britanic de împrumuturi universitare. Aceștia nu ar fi avut ”nicio intenție de a le rambursa” și nu aveau ”absolut nicio intenție academică”, potrivit unei investigații a Sunday Times.
Jurnaliștii britanici precizează că majoritatea studenților de mai multe naționalități s-au înscris la așa-numitele universități francizate - care sunt colegii mici plătite pentru a oferi cursuri pentru universitățile consacrate, dar care au adesea cerințe scăzute privind notele.
De asemenea, facultățile francizate acceptă studenți care nu vorbesc limba engleză în mod adecvat sau acceptă capturi de ecran ale testelor Duolingo ca dovadă a cunoștințelor de limba engleză. Există cel puțin șase universități francizate în cazul cărora au fost identificate cereri frauduloase din partea studenților.
În perioada 2022-2023, Compania pentru Împrumuri Studențești din Marea Britanie (SLC) a identificat 3.563 de cereri de împrumut suspecte, în valoare totală de aproape 60 de milioane de lire sterline - însă din investigațiile recente se estimează că frauda s-ar putea ridica la sute de milioane de lire sterline.
Unii studenți care se înscriu la cursuri francizate abandonează după ce primesc primul împrumut de 4.000 de lire sterline, apoi se înscriu din nou în anul următor pentru a solicita din nou banii, potrivit informațiilor din investigația citată.
Valoarea împrumuturilor universitare a Regatului Unit a crescut la 236 de miliarde de lire sterline și se preconizează că va ajunge la 500 de miliarde de lire sterline până în 2040.
Peste 70.000 de români au solicitat împrumuturi, până în 2025
Numărul de studenți români care solicitau finanțare de studii a devenit îngrijorător pentru Compania pentru Împrumuri Studențești din Marea Britanie.
Totodată, numărul cetățenilor români care locuiesc în Marea Britanie și solicită un împrumut pentru studenți a crescut de la 5.000 în 2015-2016, la 84.000 în 2023-2024, ceea ce sugerează că 15% din populația română din Marea Britanie a primit un împrumut pentru studenți anul trecut, potrivit investigației menționate.
Deși oficialii britanici nu cred că toate acestea sunt frauduloase, numărul de cereri din partea românilor este mult mai mare decât cel al altor naționalități. Până în acest an universitar, 71.000 de români au solicitat împrumuturi pentru studenți, comparativ cu 19.000 de cetățeni polonezi, 16.000 de italieni și 12.000 de portughezi.
CITEȘTE și Cariera începe cu practica: Program cu bani de la UE care pregătește tinerii pentru piața muncii
Cum se obțineau împrumuturile universitare
Agenții de recrutare pentru universitățile francizate fac publicitate online cursurilor și primesc un comision pentru fiecare student pe care îl găsesc. Mulți operează pe TikTok, Instagram și Facebook, unde postează despre cursurile disponibile și despre finanțarea pentru studenți care vine la pachet cu acestea.
De exemplu, un agent român a postat un video online în limba română: ”Nu știi engleză, dar vrei să intri la universitate în Marea Britanie?”, iar un comentariu la postare, tot în limba română, arată: ”Da, așa e în UK fără engleză la facultate. Abia știu 2 cuvinte și trec pentru că ei iau bani și noi îi luăm și universitatea e bine fără engleză.”
Un alt comentariu arată: ”Am un exemplu în clasă, el nu știe să scrie sau să citească în engleză. Deci este posibil!”.
Odată ce un student este acceptat la cursul francizat, acesta poate solicita taxe de școlarizare și împrumuturi de întreținere prin intermediul universității principale. Împrumutul pentru taxele de școlarizare este plătit direct universității principale, care transferă partea convenită furnizorului francizat și agentului de recrutare.
Împrumutul universitar este de până la 13.700 de lire sterline pe an, în funcție de circumstanțele personale, este plătit direct în contul bancar al studentului în trei tranșe, o dată pe trimestru.
Banii sunt rambursați numai atunci când studentul părăsește universitatea și câștigă mai mult de 25.000 de lire sterline pe an. În cazul în care nu atinge acest prag, rambursările nu sunt efectuate niciodată. Datoria este apoi ștearsă după 40 de ani.
”Sumele implicate sunt uriașe”
Studenții care urmează cursuri francizate pot avea acces la finanțare universitară de la SLC, organismul guvernamental responsabil cu acordarea de împrumuturi și subvenții în valoare de 20 de miliarde de lire sterline anual. Studenții britanici și cetățenii străini pot solicita până la 45.000 de lire sterline în fiecare an pentru a merge la universitate - inclusiv un împrumut pentru taxa de școlarizare, plăți de întreținere și subvenții pentru îngrijirea copiilor - în funcție de circumstanțele individuale.
Universitățile francizate păstrează aproximativ 50% din taxa anuală de școlarizare a fiecărui student, iar universitatea principală 25%. Orice sumă rămasă este plătită agenților care ajută la recrutarea studenților.
”Nimeni nu se înscrie într-o instituție pentru a obține o calificare fără valoare. Acesta este motivul pentru care contează atât de mult. Sumele implicate sunt uriașe”, a declarat Nick Hillman, directorul Institutului britanic pentru politici în domeniul învățământului superior.
Universitățile francizate au început să funcționeze în 2011, când companiile private cu scop lucrativ au început să ofere cursuri în numele universităților. Aceste acorduri au permis multor instituții renumite să își crească numărul de studenți și, la rândul lor, veniturile.
