Distribuitorul de gaze GDF SUEZ Energy Romania, fostul Distrigaz Sud, si-a infiintat o companie, Distrigaz Confort SRL, pentru a evita concedierile colective, a declarat presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania, Eugen Luha.
Potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), compania Distrigaz Confort SRL este detinuta de SC GDF SUEZ ENERGY Romania SRL (99,0%) si SC GDF SUEZ ENERGY South East Europe SRL (1,0%). Distrigaz Confort SRL a fost inregistrata la 30 iunie 2009 si are un capital social subscris de 10.000 lei, integral varsat, potrivit NewsIn.

Obiectul de activitate al companiei consta in lucrari de instalatii sanitare, de incalzire si aer conditionat, repararea aparatelor electronice, electrice si optice, instalarea masinilor industriale, lucrari de instalatii electrice, precum si cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare proprii.

Administratorul Distrigaz Confort SRL este Frederic Gerard Bellon, al carui mandat expira in iunie 2013.

"Noua companie va avea circa 500 de angajati, care vor veni mai ales de la Distrigaz Sud Retele. Infiintarea Distrigaz Confort SRL a fost aprobata in Consiliul de Administratie al GDF SUEZ Energy Romania, in urma negocierilor dintre conducere si sindicate, pentru a se evita concedierile colective. Compania urmeaza sa se ocupe de servicii generale, precum revizii, verificari, instalatii interioare”, a adaugat Eugen Luha.

Presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania a mai spus ca, oricum, din septembrie, GDF SUEZ Energy Romania va demara un program de plecari voluntare.

Directorul general al companiei, Yvonnick David, a declarat, in 12 mai, ca ia in calcul posibile actiuni pentru a face economii, anuntand ca negociaza cu sindicatele in privinta numarului angajatilor si ca isi va reduce in 2009 investitiile cu 25%.

GDF SUEZ Energy Romania aloca in acest an 228 milioane lei pentru investitii, cu 25% mai putin fata de investitiile realizate de companie anul trecut, cand s-au ridicat la 304 milioane lei.

GDF SUEZ Energy Romania are in prezent 6.100 angajati.

Grupul GDF SUEZ este prezent in domeniul energiei prin intermediul filialelor GDF SUEZ Energy Romania, furnizor de gaze naturale si de servicii, Distrigaz Sud Retele, primul distribuitor de gaze naturale din Romania si a doi operatori ai pietei de inmagazinare, Amgaz si Depomures. GDF SUEZ activeaza, de asemenea, in sectorul serviciilor energetice, prin Trapec si Axima, si in cel al activitǎtilor de mediu.

Totodata, GDF SUEZ participa in proiectul Cernavoda si al centralei termice de la Borzesti.

Distrigaz Sud a fost achizitionata la 31 mai 2005 de grupul francez Gaz de France (GdF). Compania GDF SUEZ Energy Romania se afla in prezent in portofoliul grupului franco-belgian GDF SUEZ, dupa fuziunea din iulie 2008 a celor doua grupuri. GDF Suez detine 51% din GDF SUEZ Energy Romania.

GDF SUEZ Energy Romania detine participatii in cadrul urmatoarelor societati: Congaz, Tulcea Gaz, Wirom Gaz, Vital Gaz, S.C. Distrigaz Sud Retele SRL.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri