23 imagini
Monicol a fost înființată în 2001, când afacerea a fost fondată de Dumitru Vicol. Potrivit reprezentanților companiei, în 2004, compania a cumpărat facilitățile de producție din Nimoreni și și-a mutat aici operațiunile, pe amplasamentul unei foste fabrici abandonate. Tot în 2004 a avut loc și primul export de prune uscate, după ce cu doi ani înainte compania livrase pentru prima dată nuci în Grecia și Franța.

În prezent, afacerea este condusă de Carmina Vicol, care gestionează Monicol în paralel cu funcția de director general al Prime Capital, una dintre organizațiile de creditare nebancară din Republica Moldova. Prime Capital activează din 2005 pe segmente precum creditele ipotecare, finanțarea IMM-urilor și factoringul, iar în 2026 Moldcell a preluat 67% din companie, Carmina Vicol rămânând la conducerea acesteia.
De la o fabrică abandonată la 7.000 de metri pătrați de spații de producție

Fabrica din Nimoreni se întinde astăzi pe aproximativ 7.000 de metri pătrați, iar în spatele produselor care ajung pe rafturile magazinelor se află un proces în care automatizarea se combină încă cu foarte multă muncă manuală.
Unitatea dispune de două linii de sortare, spații frigorifice care pot stoca aproximativ 500 de tone de produse și echipamente automatizate pentru procesarea prunelor. Compania a investit și în producerea energiei electrice din surse regenerabile și în tratarea apei: în 2022 a instalat o centrală fotovoltaică, iar în 2023 a construit propria stație de tratare a apelor uzate.
În zona dedicată prunelor, o parte importantă a procesului rămâne însă dependentă de oameni. Fructele sunt verificate și sortate inclusiv manual, pentru eliminarea exemplarelor care nu respectă standardele de calitate.
Procesul de uscare poate dura aproximativ 24 de ore pentru un vagon de prune, iar fabrica are capacitatea de a procesa până la 40 de tone de prune într-o singură zi, potrivit reprezentanților Monicol.

Materia primă vine atât din propriile livezi, cât și de la fermieri din Republica Moldova. Compania deține aproximativ 575 de hectare de livezi ecologice de nuc, la care se adaugă aproximativ 80 de hectare de plantații de prune.
Componenta bio a devenit între timp una dintre principalele direcții ale afacerii: reprezentanții companiei spun că aproximativ 70% din producția Monicol este reprezentată de produse organice. Monicol a obținut prima certificare organică în 2008, după ce începuse dezvoltarea propriilor livezi în 2005.
Aproape 200 de angajați și 2.500 de tone trimise anual la export
Fabrica are în jur de 200 de angajați, iar producția anuală destinată exportului ajunge la aproximativ 2.500 de tone metrice.
Monicol a raportat pentru 2025 venituri din vânzări de 229 milioane de lei moldovenești, în creștere cu aproape 13% față de 2024, însă profitul net a coborât de la aproximativ 12 milioane la 3,9 milioane de lei moldovenești.
Orientarea spre piețele externe nu este una recentă. Reprezentanții companiei spun că strategia de export a existat încă de la începutul afacerii. Monicol livrează în prezent produse în peste 20 de țări, chiar dacă o parte din producție este comercializată și pe piața din Republica Moldova.

Această expunere internațională înseamnă însă și o competiție directă cu unii dintre cei mai mari producători agricoli ai lumii.
Pe piața nucilor, reprezentanții Monicol indică China drept principalul competitor internațional. În cazul prunelor uscate, reperul global este Chile, una dintre țările cu o producție foarte mare și care, prin volumele scoase pe piață, are un rol important în formarea prețurilor internaționale.
Fruit2Go, brandul moldovenesc ajuns în Kaufland, Lidl și Selgros
Brandul Fruit2Go a fost dezvoltat în 2006, iar gama include în prezent miez de nucă, prune uscate, prune umplute cu nucă, mixuri de fructe uscate, fructe confiate, pastă de prune și produse pe bază de nucă de cocos. În 2024, compania a extins gama prin linia Fruit2Go Exotic.
Produsele din cocos au însă o poveste diferită față de nucile și prunele cultivate în Republica Moldova. Monicol colaborează pentru această gamă cu o companie din Sri Lanka, de unde este adusă materia primă, produsele fiind ulterior comercializate sub brandul Fruit2Go.
Fruit2Go este exportat în România, Statele Unite și Canada, iar mai recent compania a început să dezvolte distribuția și în Germania.
România este una dintre piețele în care brandul și-a făcut deja loc atât în retailul tradițional, cât și online. Produsele Fruit2Go sunt vândute prin Kaufland, Lidl și Selgros, potrivit companiei, precum și pe platformele de comerț online Freshful și Sezamo.
Expansiunea pe piața românească se face prin firma înregistrată local Monicol Trading SRL.
Monicol mai deține brandul pentru băuturi alcoolice din fructe Nimorinca, dezvoltat în 2010, iar primele produse sub această marcă au fost exportate în România în 2014.