A apărut GirlfriendGPT: soluția care îți creează iubita virtuală. Cum funcționează și cum o poți testa

Sursǎ foto: alphaspirit.it / Shutterstock.com

A apărut GirlfriendGPT: soluția care îți creează iubita virtuală. Cum funcționează și cum o poți testa

Un pasionat de tehnologia a creat o versiune AI(Artificial Intelligence) a iubitei sale și spune că și tu poți face același lucru.

Enias Cailliau a creat o clonă virtuală a prietenei sale, fiind inspirat de popularitatea chatbotului ChatGPT, dezvoltat de către OpenAI, și a altor soluții de inteligență artificială generativă dezvoltate în funcție de tipul de personalitate ales.

O altă sursă de inspirație a fost CarynAI, versiunea AI a influencerului Caryn Marjorie, ce, pentru 1$ pe minut, poate fi prietena ta. Cailliau a considerat însă că prețul este destul de mare având în vedere că tehnologia este destul de simplu de folosit pentru a crea astfel de soluții și „oricine o poate face”.

Astfel, a decis să lanseze GirlfriendGPT, un proiect open-source care permite internauților să își personalizeze propriul chatbot în funcție de trăsăturile unice ale partenerelor. Una din încercările sale a fost și aceea de a crea un partener de sală, însă a renunțat la idee deoarece i s-a părut complicat de evaluat, conform BusinessInsider.com.

El consideră că este mult mai ușor pentru el să evalueze calitatea unei soluții care reprezintă o clonă virtuală a partenerei sale de viață. În procesul de dezvoltare a soluției, acesta s-a folosit de algoritmi de tipul (LLM), pe care i-a antrenat cu ajutorul Bard, rivalul ChatGPT lansat de Google, dar și de soluții de tipul text-to-speech pentru a replica vocea partenerei sale, clona fiind capabilă să îi trimită mesaje vocale pe Telegram.

O serie de funcționalități sunt încă în proces de dezvoltare, Cailliau precizând că vocea nu este replicată cu o acuratețe ridicată iar generatorul de selfie-uri nu funționează, așa cum se poate vedea mai jos. Solușia GirlfriendGPT poate fi testată aici.

Personalizate pentru tine