Cât costă un hotel de 3 stele construit de Ceaușescu pe litoralul românesc. Proprietarul tocmai l-a vândut într-o licitație publică

Sursa foto: Hotel Siret Saturn

Cât costă un hotel de 3 stele construit de Ceaușescu pe litoralul românesc. Proprietarul tocmai l-a vândut într-o licitație publică

Complexul hotelier Siret din staţiunea Saturn, judeţul Constanţa, a fost vândut pentru 3,5 milioane de euro plus TVA într-o licitație publică.

Banii vor fi încasați de THR Marea Neagră (EFO), companie listată la Bursa de Valori București (BVB) care deține mai multe unități de cazare pe litoralul românesc. Unitățile sunt ”moștenite” în portofoliu încă de când EFO a fost înființată în anii ’90 de către statul român, preluând astfel administrarea patrimoniului turistic de stat de pe litoral după căderea regimului comunist.

Acum, THR Marea Neagră încearcă să vândă mai multe hoteluri și unități turistice neprofitabile sau care nu generează venituri suficient de mari.

Hotelul Siret, construit în 1971, este o unitate de cazare de categoria 3 stele, destinată în principal familiilor. Acesta se află în zona de nord a stațiunii Saturn, la aproximativ 100–150 de metri de plajă. 

Hotelul are circa 153 camere duble organizate pe 5 etaje.

Stațiunea Saturn a fost introdusă în lista stațiunilor balneare românești la începutul anilor 1970, iar dezvoltarea inițială a infrastructurii hoteliere a avut loc în acea perioadă ca parte din extinderea litoralului după 1971–1972.

Personalizate pentru tine