George Simion și Călin Georgescu, întâlnire la Biblioteca Națională. Ce plan are liderul AUR în plin conflict în Coaliție

Sursǎ foto: Agerpres FOTO

George Simion și Călin Georgescu, întâlnire la Biblioteca Națională. Ce plan are liderul AUR în plin conflict în Coaliție

Cuprins Articol:
Se complică lucrurile pe scena politică din România! În timp ce PSD-ul pune la cale debarcarea lui Ilie Bolojan, se pare că nici George Simion, liderul AUR, nu pierde vremea degeaba. Reamintim că Partidul Social Democrat (PSD) organizează astăzi ultima întâlnire regională la Timișoara, la care sunt așteptați peste 400 de membri din județele vestice ale țării, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Întâlnirea de la Timișoara face parte dintr-o serie de consultări interne ale PSD înainte de luarea unor decizii importante cu privire la demiterea lui Ilie Bolojan.

Întâlnire “cu cântec” înainte de debarcarea lui Ilie Bolojan

Liderul AUR George Simion și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-au întâlnit vineri dimineață la Biblioteca Națională, în București. Potrivit surselor Antena 3 CNN, timp de o oră cei doi au discutat varianta ca AUR să meargă la consultările de la Cotroceni cu Călin Georgescu propunere de premier

Întâlnirea are loc, după ce Călin Georgescu a vorbit despre un guvern de reconciliere națională: PSD, PNL, AUR. 

"Desemnarea lui Călin Georgescu ca premier, ca o formă de corectare"

Fondatorul AUR Marius Lulea a transmis că o condiție pentru ca PSD să primească sprijinul AUR în această perioadă ar trebui să fie desemnarea lui Călin Georgescu premier.

“Dacă există un protocol serios, atunci acesta trebuie să prevadă clar și cine va conduce guvernul: de exemplu, desemnarea lui Călin Georgescu ca premier, ca o formă de corectare, măcar parțială, a unei mari nedreptăți, pentru ca românii să aibă din nou senzația că există o șansă reală în actualul sistem politic” a scris Marius Lulea pe facebook.

Sorin Grindeanu îi răspunde lui Nicușor Dan: “PSD nu va face guvern cu AUR”

La rândul său, Sorin Grindeanu, liderul PSD, exclude formarea unei majorităţi parlamentare cu AUR. El a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Sighetu Marmaţiei, că PSD nu va susţine la guvernare partide anti-europene şi nici nu va vota un guvern minoritar.

Pe de altă parte, liderul PSD a subliniat că partidul său este pregătit să preia guvernarea, chiar și în cazul în care ar fi vorba despre un guvern minoritar, adică dacă ar fi susținut în Parlament de alte partide.  

Însă, după ce joi seara Nicușor Dan a declarat, la Europa FM, că nu va nominaliza niciodată un premier propus de PSD care să facă un guvern cu AUR, Sorin Grindeanu a ținut să precizeze că toate calculele parlamentare trebuie să țină seama de PSD și AUR.

”Nu poate nimeni să facă majoritate fără PSD și fără AUR. Ori faci o majoritate care să includă PSD, ori faci o majoritate care să includă AUR”, a spus el.  

Personalizate pentru tine