Compania Genesis Development, controlata de omul de afaceri Liviu Tudor, a investit 800.000 euro in Novo Park, proiect care totalizeaza aproximativ 75.000 de metri patrati de birouri si are un grad de ocupare de peste 98%, printre chiriasii sai numarandu-se companii multinationale precum: HP, UniCredit, Luxoft sau grupul Garanti.

Genesis Development a investit 800.000 de euro in crearea de noi facilitati, lucrari de infrastructura si peisagistica in cadrul proiectului Novo Park, amplasat in nordul Capitalei, in imediata vecinatate a statiei de metrou Pipera. Aceste investitii fac parte din programul de imbunatatire continua pe care Genesis Development il deruleaza atat in Novo Park, cat si in West Gate, cel de-al doilea parc de birouri pe care compania il detine in vestul Bucurestiului.

„Negocierile si eforturile pentru prelungirea unui contract de inchiriere incep inca din prima zi de la mutarea companiei intr-un parc de birouri. Investim permanent in spatii, instalatii si infrastructura, astfel incat cladirile noastre sa tina pasul cu vremurile si sa nu imbatraneasca niciodata. Aceasta filosofie de business s-a dovedit a fi una de succes, avand in vedere gradul de ocupare al proprietatilor Genesis Development”, a declarat Liviu Tudor, presedintele Genesis Development.

Compania a investit 300.000 de euro in amenajarea unei cantine cu o suprafata de 530 mp si o capacitate de 200 de persoane, la care se adauga o terasa in aer liber, care poate gazdui 40-50 de persoane. Cantina Pranzo, amplasata la parterul cladirii G, a fost livrata la cheie, complet mobilata si utilata, operatorului Expert Service Supply.

Cantina Pranzo completeaza gama de servicii deja prezente in parcul de birouri Novo Park: sala de fitness, salon de infrumusetare, magazin 1 Minute si o alta cantina cu terasa, amplasata la parterul cladirii D.

Pe langa amenajarea cantinei, Genesis Development a investit 500.000 de euro in lucrarile de infrastructura care au fost efectuate in zona cladirii G, din strada Fabrica de Glucoza si in lucrari de peisagistica ce au presupus plantarea a peste 300 de arbusti foiosi. Lucrarile de infrastructura au avut ca scop amenajarea drumurilor de acces din Fabrica de Glucoza, a unei parcari supraterane cu 70 de locuri, a unei fantani arteziene si a trotuarelor din aceeasi zona.

“Strada Fabrica de Glucoza necesita o serie de investitii, avand in vedere ca este un drum intens circulat. In calitate de proprietar, am alocat toate resursele necesare pentru a facilita accesul angajatilor catre si dinspre Novo Park si vom sprijini orice initiativa ce are ca scop dezvoltarea acestei zone”, a adaugat Liviu Tudor.

Parcul de afaceri Novo Park este format din sapte cladiri de birouri, cu o suprafata de aproximativ 75.000 mp inchiriabili si cuprinde 1.100 de locuri de parcare. Printre chiriasii Novo Park se numara: Hewlett-Packard (HP), Procter & Gamble (P&G), Mondelez Romania (cunoscuta anterior sub denumirea de Kraft Foods), Grupul Garanti Romania, Ringier, Sodexo, Infineon Technologies, Yokagawa, Luxoft si UniCredit Business Integrated Solutions.

In acest an, Novo Park si West Gate, proiect dezvoltat de Genesis Development in cartierul Militari, au obtinut certificarea BREEAM Very Good, devenind primele parcuri verzi de birouri din Romania. Investitia in fiecare dintre cladiri s-a situat intre 15 si 20 de milioane de euro, la care s-au adaugat investitiile ulterioare pentru a obtine certificarea BREEAM, cuprinse intre 1,5 si 3 milioane de euro per cladire.

Genesis Development detine in prezent cea mai mare suprafata de spatii de birouri verzi de pe piata locala.

Genesis Development este o companie de dezvoltare imobiliara cu o experienta de peste 15 ani pe piata locala. Compania a dezvoltat parcurile de afaceri West Gate si Novo Park, care totalizeaza circa 150.000 de metri patrati de spatii de birouri de clasa A. Genesis Development este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus privat din Romania, West Gate Studios, care cuprinde 925 de garsoniere si apartamente destinate inchirierii, in prezent ocupat in proportie de 100%.

Investitiile realizate de Genesis Development in Romania se ridica la 300 de milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri