Compania de cercetare ISRA Center Marketing Research, cel mai mare jucator independent pe piata de profil, mizeaza anul acesta pe o cifra de afaceri de cel putin 1,6 milioane de euro, in linie cu rezultatele de anul trecut, jumatate din venituri fiind generate de clientii din industria bunurilor de larg consum.
“Pentru anul acesta ne dorim sa ne pastram cel putin la nivelul din 2009, dar s-ar putea sa inregistram o usoara crestere, evolutie sustinuta de contractele incheiate pe o perioada mai lunga de timp si de mixul de clienti – companii din FMCG si din farma (in special consumer healthcare)”, a declarat pentru Wall-Street Alice Mihai (foto), business development director in cadrul ISRA Center Markerting Research.

Ca pondere, clientii din industria bunurilor de larg consum (fast moving consumer goods – FMCG) genereaza putin peste jumatate din veniturile totale, restul fiind impartit intre farma (40%), telecom, institutii bancare si automotive. Astfel, cei mai mari clienti care au incheiat contracte cu ISRA sunt BAT (producator de tigari), URBB (producator de bere), Muller (producator de lactate), PepsiCo (pe segmentul de gustari), Strauss (producator de cafea). In ceea ce priveste segmentul farma, cele mai multe incasari vin de la producatorii/importatorii GlaxoSmithKline, Pfizer, AstraZeneca, Eli Lilly si Abbott.

“Daca cei din FMCG au adoptat in prima jumatate a anului o atitudine de expectativa, mai rezervata in a-si cheltui bugetele, cei din farma au continuat sa-si faca <<temele>>. In semestrul al doilea, ne asteptam ca balanta sa incline in favoarea FMCG-ului”, a precizat Mihai. Oficialul ISRA a adaugat ca multi dintre clienti se intereseaza foarte mult de tendintele din comportamentul clientilor, mai ales in conditiile masurilor de austeritate.

In ceea ce priveste evolutia pietei de cercetare, anul trecut s-a inregistrat un declin de doua cifre, pe fondul restrangerii bugetelor acordate studiilor de profil, potrivit estimarilor Irinei Craciunescu, business development associate manager in cadrul ISRA. La nivelul anului trecut, marii jucatori estimau piata de profil la o valoare de 25-30 de milioane de euro, dupa o scadere de 20% fata de 2008.

ISRA Center este o companie cu actionariat isralian, infiintata in 2001. In prezent, compania de cercetare are 52 de angajati si o echipa de 250 de operatori si coordonatori de interviu. De curand, compania a intrat in reteaua internationala a companiilor de cercetare independente IriS (International Research Institutes), care numara 31 de companii-membre in toata lumea.

Afla aici cum a schimbat criza piata romaneasca de cercetare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri