Firmele de pe piata locala care ofera servicii de consultanta in domeniul constructiilor percep un comision de 2-10% din valoarea unui proiect imobiliar, astfel ca la un contract de zece milioane de euro, fee-ul consultantului poate ajunge la un milion de euro. Valoarea unui contract difera, in functie de proiect si de valoarea acestuia, de resursele alocate si de serviciile oferite.
“Daca luam ca exemplu un contract prin care oferim servicii de project si cost management pe un centru comercial, noi percepem un pret care poate reprezenta intre 2-10% din valoarea proiectului respectiv. Perioada contractului se stabileste in functie de durata constructie. In cazul unui shopping center, constructia dureaza 2-3 ani”, spune, pentru Wall-Street, Jeff Guy, regional manager Savant International, companie britanica de consultanta in domeniul constructiilor, prezenta si pe piata romaneasca incepand cu 2004.

In ciuda declinului pe care il inregistreaza sectorului constructiilor din Romania, subsidiara locala a Savant International a semnat zece contracte noi de la inceputul acestui an, valoarea acestora fiind cu 200% mai mare comparativ cu valoarea celor semnate la inceputul lui 2007.

Contractele incheiate sunt pentru furnizarea de servicii de project management, cost management, monitorizare a imprumutului si de revizuire a proiectului, ultimele doua categorii avand insa cresterea valorica cea mai mare comparativ cu anul trecut.”Printre clientii nostri din Romania se numara GTC, Cefin Romania, Immoeast, City Group, EBRD, South Pacific, Unicredit sau Tiriac Imobiliare. De asemenea, continuam proiectele pe care le am inceput cu diferite banci nationale si internationale, oferind serviciile de monitorizare pe proiectele in derulare”, afirma Guy.

Managerul Savant International se asteapta ca piata de consultanta destinata sectorului constructiilor sa ramana in urmatoarea perioada cel putin la nivelul ultimului trimestru al lui 2008, chiar daca sectorul imobiliar a inregistrat o scadere.

Savant International a inregistrat anul trecut afaceri de 1,3 milioane de lire sterline (1,5 mil. euro) pe piata locala, in crestere cu 16%, fata de 2007.

La inceputul acestei luni, AECOM Technology Corporation, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii de tehnica si de asistenta in management din lume, a achizitionat compania Savant International, valoare tranzactiei nefiind facuta publica.

La nivel global, Savant a inregistrat o cifra de afaceri de 41 de milioane de lire sterline (46,6 mil. euro) anul trecut. Compania avea 600 de angajati in momentul preluarii, fiind prezenta in 13 tari din Europa.

AECOM, listata pe bursa din New York, are peste 43.000 de angajati la nivel global si deserveste clienti din peste 100 de tari. In 2008, AECOM a inregistrat venituri de 5,6 miliarde de dolari ( 4 mld. euro).

Subsidiara locala a Savant, cu birouri la Bucuresti, Timisoara si Arad, are 20 de angajati si ofera servicii de management de proiect, management de constructie, management de cost, fiind implicata si in servicii tehnice de consultanta, cum ar fi revizuirea proiectelor.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri