Vanzarile de console au scazut cu 8%, iar cele de jocuri cu 23% fata de anul anterior, arata cel mai recent raport al companiei de cercetare NPD Group.
O parte a acestui declin poate fi atribuita reducerilor facute de magazine. Jocurile video, considerate pana nu demult rezistente la recesiune, incep sa arate semne ale tensiunii economice.

Preturile jocurilor sunt in scadere si la fel si vanzarile. Titluri precum Guitar Hero simt presiunea, iar vanzarile de console Wii dezvoltate de Nintendo au inceput sa scada.

In total, vanzarile din industrie au scazut cu 17% in luna aprilie fata de perioada similara a anului trecut, vanzarile de console scazand cu 8%, iar cele de jocuri cu 23%, potrivit unui raport lansat de compania NPD Group.

Vanzarile de console au scazut la 392 milioane dolari in aprilie, fata de 427 milioane dolari, valoare atinsa anul trecut. Cele de jocuri au scazut in aprilie la 511 milioane dolari, in declin fata de 660 milioane dolari, cat erau in aprilie 2008. Vanzarile de console Wii dezvoltate de Nintendo au scazut cu 50% fata de anul anterior.

Cu ajutorul Wii, “am reusit sa vindem hardware prin software”, a declarat purtatorul de cuvant Denise Kaigler. “Anul trecut am avut jocuri precum Super Smash Bros si Mario Kart care au incurajat vanzarile Wii”, a adaugat aceasta.

Pentru a atrage cumparatorii, lanturile de magazine au redus preturile in medie cu 19%, ceea ce a dus la un declin al veniturilor in industrie, a declarat Michael Pachter, analist Wedbush Morgan Securities.

“Acestea au fost scaderi mari”, a declarat Pachter. “Ramane de vazut daca vom avea un an greu”, a adaugat acesta.

De asemenea, vanzarile slabe ar putea fi afectate de numarul scazut al lansarilor, a declarat Jesse Divnich, director al serviciului de analize la Electronic Entertainment Design and Research.

“Scaderea semnificativa din luna aprilie este legata de problemele pe care le-au intampinat lansarile”, a declarat Divnich, care a adaugat ca Grand Theft Auto IV si Mario Kart au fost lansate in aprilie 2008. In acest an, multi editori de jocuri si-au pastrat fortele pentru sezonul Sarbatorilor de iarna, care, de asemenea, ar putea aduce o alta problema producatorilor - supraaglomerarea.

Exista o speranta ca sectorul ar putea iesi destul de repede din acest declin, a declarat analistul NPD, Anita Frazier.

“Un studiu recent arata ca jocurile video intra in categoria in care consumatorii au declarat ca nu vor reduce cheltuielile in lunile urmatoare”, a spus Frazier.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri