Bujduveanu a fost întrebat de ce nu s-a dat drumul la linia 5.
"Mai multe motive administrative există. (...) Acela va fi tramvaiul corporatiştilor. (...) Staţiile STB pentru adăposturi vor veni în luna decembrie şi în luna decembrie îl vom pune în funcţiune. Nu poţi să-l pui în funcţiune fără să ai peroane. El este în proporţie de 99% finalizat, e pusă tensiunea, tramvaiul poate circula, dar pentru călători, pentru riscul călătorilor, aşteptăm staţiile care au fost comandate", a spus primarul interimar al Capitalei la Digi 24.
El a menţionat că acesta este un proiect la care ţine foarte mult şi că l-a început în urmă cu patru ani
Defrişarea a 55 de arbori, necesară pentru modernizarea liniei 5 de tramvai
Primăria Capitalei transmitea în primăvara acestui an că este necesară defrişarea controlată a 55 de arbori, în cadrul proiectului de modernizare a liniei 5 de tramvai.
Proiectul se desfășura pe strada Barbu Văcărescu şi strada Căpitan Av. Alexandru Şerbănescu, de la Şoseaua Ştefan cel Mare până la Podul Băneasa, reiesea dintr-un comunicat transmis de PMB.
"Această măsură este absolut indispensabilă pentru a permite executarea lucrărilor de infrastructură, menite să îmbunătăţească transportul public şi să aducă beneficii semnificative locuitorilor capitalei. Primăria Municipiului Bucureşti asigură cetăţenii că pentru fiecare arbore defrişat vor fi implementate măsuri ample de compensare ecologică. Proiectul prevede plantarea a 215 arbori tineri, dar şi transplantarea a 27 de copaci maturi, pentru a păstra echilibrul ecologic al zonei. Aceste lucrări de compensare vor fi verificate la finalizarea proiectului de către Direcţia de Mediu", precizau reprezentanții PMB.
Linia 5 de tramvai, pusă în funcțiune în perioada 1970-1987
Arborii vizaţi sunt amplasaţi pe traseul lucrărilor, în special în zonele peroanelor şi ale staţiilor de tramvai. Prezenţa acestora face "imposibilă" reabilitarea infrastructurii şi adaptarea ei la "standardele moderne, necesare pentru siguranţa şi confortul tuturor utilizatorilor", transmite PMB.
"Linia 5 de tramvai, pusă în funcţiune în perioada 1970-1987, prezintă o serie de deficienţe structurale care impun intervenţii urgente. Peroanele existente sunt înguste şi nesigure, neconforme cu standardele actuale, punând în pericol călătorii, inclusiv persoanele în vârstă, mamele cu cărucioare, copiii şi persoanele cu dizabilităţi. Conform cerinţelor impuse prin avizul emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Brigada Rutieră şi prin legislaţia în vigoare, peroanele trebuie să aibă o lăţime minimă de 1,8 m, pentru a asigura siguranţa călătorilor şi accesul corespunzător al persoanelor cu dizabilităţi", se arată în comunicat.