Transportatorii rutieri se asteapta ca in acest an profiturile sa scada din cauza cresterii pretului la carburanti, iar o parte din firme vor intra in faliment, dupa ce si anul trecut castigurile au fost afectate de majorarea TVA si deprecierea leului.
"O crestere de 10% la pretul carburantului atrage dupa sine o crestere medie a costurilor unui transportator de 4%. Este clar ca profitul va scadea pentru ca piata nu poate raspunde pozitiv pentru a acoperi costurile. Clientii nostri nu isi permit sa creasca pretul produselor la raft si atunci scadem noi marjele. In aceste conditii, si avand in vedere ca si asa ultimii trei ani nu au fost ani buni pentru transportatori, multi nu vor rezista pe piata", a declarat Lucia Apostol, directorul de transport al companiei Dumagas, citat de Mediafax.

Apostol a amintit ca si anul trecut transportatorii au fost afectati de scumpirea carburantilor, de cresterea TVA si deprecierea leului in raport cu euro, dar si de majorarea valorii taxei de drum care este raportata la moneda europeana.

Ea a spus ca din totalul costurilor in cadrul companiei carburantii reprezinta aproape jumatate.

"Noi suntem cei mai afectati si in acelasi timp noi suntem motorul principal al economiei unei tarii. O medie de 45% din costurile totale o reprezinta costul combustibililor. Daca acest procentaj urca si mai mult cred ca multe firme vor ajunge pe lista cu falimente", a afirmat reprezentantul Dumagas.

De aceeasi parere este si directorul executiv al companiei Dunca Expeditii, Constantin Daminescu, care spune ca marja de profit a companiei este de 1-5%, astfel ca scumpirea carburantilor afecteaza direct compania.

"Cuantumul carburantilor in costul total este de aproximtaiv 50%, iar marja este de 1-5%, cu toate ca exista si curse pe care le inchizi pe pierdere. Piata nu poate absorbi atat de rapid aceasta crestere, astfel ca in curand cred ca vor scadea numarul camioanelor care opereaza in Romania", a declarat Daminescu.

El a explicat ca majorarea pretului la carburanti nu poate fi transferata clientilor din cauza contractelor deja incheiate si este suportata de transportator.

"Nu putem sa transferam aceste cresteri ale costului la clienti. Ei nu ar accepta, asa ca tot noi transportatorii pierdem. Avem contracte incheiate cu unii clienti care stipuleaza clar ca nu putem scumpi preturile pana nu se atinge pragul de majorare a costurilor de 10%. Pana atingem acest prag, suportam noi", a afirmat directorul Dunca Expeditii.

Compania intentioneaza sa isi concentreze activitatea pe rutele externe, respectiv intracomunitare, pentru a se proteja de conditiile economice din Romania.

De asemenea, transportatorul International Lazar Company spune ca toate companiile se aflau deja in dificultate, iar scumpirea carburantilor va duce la scaderea profitului.

"Ne afecteaza foarte tare intrucat nu mai putem sa ramanem in costuri. Am putea sa cerem clientilor sa ajusteze pretul dupa pretul motorinei, dar scumpirile nu se mai opresc. Nu putem merge saptamanal sa renegociem contractele, asa ca pierdem bani, dar inca nu am facut o evaluare completa", a declarat Daniela Midvidichi, director comercial al International Lazar Company.

Referitor la calitatea combustibilului din Romania cei trei se declara in general multumiti, dar admit ca nu au mai operat de curand teste de analiza.

"Nu am mai dus la analiza combustibilul. Soferii care fac curse si afara imi mai spun ca parca e mai buna motorina din strainatate, dar nu putem sa spunem ca avem probleme de calitate pentru ca lucram cu un retailer mare. Inainte de acesta aveam uneori probleme, pentru ca aveam statie proprie si lucram cu firme mici", a afirmat reprezentantul Dunca Expeditii.

De la inceputul anului, companiile petroliere au scumpit carburantii de sase ori, iar preturile au urcat cu 3-4%. Carburantii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, dupa ce in 2009 pretul a avansat cu 13%.

Cititi si Benzina, aproape de 6 lei pe litru. Top 10 efecte in economie

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri