Operatorul Pietei de Energie Electrica din Romania (OPCOM) a demarat o investitie de 450.000 euro intr-un studiu de consultanta, intentionand ca pe viitor sa tranzactioneze si certificate de eficienta energetica, a declarat directorul de dezvoltare al companiei Lucian Palade.
"Avem in plan tranzactionarea de certificate de eficienta energetica si asteptam ca in luna octombrie a acestui an sa se finalizeze studiul de consultanta demarat in acest scop. Studiul, demarat in decembrie 2009, costa 450.000 euro, este platit din fonduri europene si este realizat de un consortiu condus de firma Mercados din Spania", a precizat Lucian Palade, citat de newsIn.

Potrivit acestuia, consultantul va analiza legislatia europeana, legislatia din Romania, cele mai bune practici europene (instrumente de tranzactionare), precum si bursele unde se mai tranzactioneaza astfel de certificate.

"Ministerul Economiei va trebui sa promoveze un cadru legislativ, pentru a putea sa tranzactionam certificate de eficienta energetica, o lege sau Hotarare de Guvern, de exemplu", a mentionat Palade.

In prezent, exista trei tipuri clasice de certificate: certificatele verzi (care deja se tranzactioneaza in Romania, prin OPCOM ), certificatele de emisii de dioxid de carbon (care se tranzactioneaza ca schimburi de marfa) si aceste certificate de eficienta energetica, pentru care nu exista un cadru legislativ de tranzactionare.

OPCOM tranzactioneaza numai certificate verzi, incepand din 2005. Un certificat verde este un document care atesta o cantitate de 1 MWh de energie electrica produs din surse regenerabile de energie. De altfel, OPCOM a tranzactionat anul trecut 141.607 certificate verzi, la un pret mediu de 215,34 lei/certificat (55 euro/certificat).

OPCOM este filiala a transportatorului national de electricitate, Transelectrica, avand rolul de administrator al pietei de energie electrica, conform prevederilor legislatiei primare si secundare in vigoare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri