Structura casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) se modifica printr-o serie de promovari in randul asociatilor seniori.
In urma introducerii unui nou nivel de senioritate, la inceputul acestui an, cel de asociat manager („managing associate”), cinci asociati seniori vor ocupa aceasta functie: Ana-Maria Baciu (foto), practica de proprietate intelectuala, Luminita Dima (coordonatorul practicii Dreptul muncii), Madalina Fildan (Tranzactii imobiliare), Raluca Nechimis (Achizitii publice si contracte comerciale) si Cristina Virtopeanu (coordonatorul practicii Piete de capital).

Noul nivel de senioritate se situeaza, din punct de vedere organizatoric, intre cel de asociat senior si cel de partener remunerat.

Astfel, in noua structura de senioritate a NNDKP se regasesc cei cinci asociati manageri si 16 asociati seniori. Structura de parteneriat cuprinde noua parteneri asociati („equity partners”) si sase parteneri remunerati („salaried partners”) .

„Aceasta noua pozitie presupune abilitati profesionale si de coordonare deosebite, precum expertiza semnificativa acumulata in practica avocatiala, o bogata experienta organizatorica si manageriala, absolut necesare coordonarii echipelor si proiectelor de mari dimensiuni. Intr-un an in care urmarim sa consolidam arii de practica ce genereaza activitate sustinuta, colegele noastre au demonstrat ca indeplinesc toate conditiile necesare unor astfel de recunoasteri”, considera Ion Nestor, unul din Partenerii Coordonatori ai NNDKP.

Efectele negative ale recesiunii se resimt deja si pe piata romaneasca de avocatura, afectata in practici precum drept financiar bancar sau tranzactii imobiliare. Pe de alta parte insa, segmente precum litigiile comerciale si activitatile legate de insolventa, achizitiile publice, restructurarile si lichidarile, raporturile de munca, aspectele de mediu, chestiunile de taxe si fiscalitate determina o activitate intensa in aceasta perioada.

NNDKP a demarat anul trecut un proces de consolidare a echipei atat la nivelul parteneriatului cat si al asociatilor, a lansat o entitate juridica specializata pe consultanta fiscala si o alianta cu Link Resource in domeniul consultantei si executiei pentru serviciile din domeniul sanatatii.

In acelasi timp, NNDKP a continuat procesul de dezvoltare si consolidare a diviziei de proprietate intelectuala prin atragerea unora dintre specialistii de marca din acest domeniu, oferind servicii integrate complete de consultanta specializata si juridica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri