In octombrie 2006, doi prieteni care se cunosteau de la gradinita au hotarat sa infiinteze propria companie, ceea ce au si facut dupa trei luni. In acest moment, IT Sistem Services distribuie solutiile de securitate informatica G Data, iar managerul firmei, Ionut Lemnaru (foto), spera ca in acest an vanzarile acestora vor fi de aproximativ 2% din piata.
Ideea deschiderii IT Sistem Services a apartinut lui Marius Fota, prietenul de la gradinita al lui Ionut Lemnaru si cel care ulterior i-a devenit asociat.

Ambii au terminat Liceul de Petrol din Campina la specializarea informatica, iar Fota, care avea 29 de ani in momentul infiintarii firmei, lucrase doar pentru companii din domeniul IT, dupa ce terminase o facultate cu profil in management financiar si contabil la ASE.

Pe de alta parte, Lemnaru (33 de ani) absolvise Dreptul, iar pana in luna noiembrie a anului trecut s-a ocupat mai ales de problemele juridice ale companiei, pana la acea data el fiind consilier juridic si la o firma de software.

Insa, din luna ianuarie a acestui an, el a preluat functia de director general, intrucat Fota a avut un accident in urma caruia a decedat.

Cei doi au inceput prin asigurarea de servicii software cu doar un angajat (o secretara), iar din martie 2007 au angajat inca doua persoane pentru un call center prin care sa contacteze viitorii clienti ai companiei.

Primul client a fost o cunostinta a lui Marius Fota, insa in acest moment IT Sistem Services are 25 de clienti, dintre care 14 sunt castigati in acest an. Majoritatea provin din domeniul financiar-contabil (50%), constructii si imobiliare (30%) si comert (15%).

Chiar daca initial s-au ocupat doar de servicii, din septembrie 2007 au inceput si distributia de echipamente IT cu o investitie intre 5.000 si 8.000 de euro, bani proveniti din fonduri proprii, dar si din profitul obtinut in cele cateva luni de activitate.

Contextul economic dificil a afectat mai ales vanzarile de pe segmentul hardware, astfel incat daca anul trecut compania vindea echipamente de aproximativ 2.000 de euro pe luna, acum vanzarile sunt mai mici cu 60%.

Desi la inceputul verii Lemnaru spera ca ponderea serviciilor sa scada de la 70% la 50% in cifra de afaceri, restul provenind din segmentele de software si hardware, diminuarea cererii de echipamente a determinat ca serviciile sa creasca la aproximativ 80% din business.

Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 75.000 de euro si un profit in jur de 7.000 de euro, managerul sperand la o mentinere ale acestor valori in 2009 sau chiar la o dublare a lor, cifrele inregistrate depinzand de vanzarile solutiei de securitate informatica G Data, produsa de compania germana G Data Software AG.

“La sfarsitul lui decembrie 2008, inceputul lui 2009, au fost niste probleme cu echipamentele clientilor si ne-am gandit sa oferim o solutie pentru a rezolva situatiile cu care ne confruntam. I-am contactat pe cei de la G Data in ianuarie, in martie a fost semnat contractul, iar in iunie a avut loc lansarea oficiala”, a explicat Ionut Lemnaru.

Acesta doreste ca pana la sfarsitul anului, vanzarile G Data sa fie in jurul a 2% din piata de securitate IT estimata in acest an la aproximativ 10 milioane de euro si unde principalii competitori sunt BitDefender, Symantec, Kaspersky, Panda si Eset.

“Daca ajungem la o cota de piata de 2% cred ca cifra de afaceri si profitul se vor dubla, iar solutille G Data vor insemna mai mult de jumatate din business”, a declarat managerul, care spera ca pe termen scurt si mediu sa incheie parteneriate si sa creasca veniturile din distributia solutiei G Data si a echipamentelor.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri