UPDATE 26 iunie: Legea cu privire la introducerea regulii fermoarului în Codul Rutier a trecut de Senat, prima cameră a Parlamentului consultată pe această propunere legislativă. În acest caz, Camera Deputaților este for decizional. Dacă legea trece și de deputați, ea va ajunge la președinte pentru promulgare și apoi va fi publicată în Monitorul Oficial.
- Știrea inițială -
Traficul reprezintă o problemă în marile orașe din România, dar și pe multe drumuri naționale și județene, infrastructura rămânând în multe locuri în urma numărului tot mai mare de automobile care circulă prin țara noastră. Există multe metode de a ajuta la descongestionarea traficului, iar una dintre acestea, care se aplică în prezent doar la nivelul de regulă de bun simț, ar putea intra în Codul Rutier, dacă un proiect aflat în Senat primește toate voturile și avizele necesare. Despre ce este vorba, în materialul de mai jos.
Ce este Regula Fermoarului
Anual, bucureștenii pierd aproape 100 de ore blocați în trafic. Situația era chiar mai rea în urmă cu câțiva ani, iar un număr similar de ambuteiaje găsim și dacă ne plimbăm prin celelalte centre urbane mari din România. Mai toți edilii au promis că vor rezolva problema traficului, la fel de des pe cat se fac și promisiuni în legătură cu numărul de kilometri de autostradă care se află în construcție.
Recent, o propunere legislativă de modificare a Codului Rutier a fost înaintată de doi parlamentari USR. Concret, Mihai Botez și Aurel Oprinoiu au propus introducerea „regulii fermoarului” în circulația pe drumurile publice, ca o metodă legiferată de a circula în situația în care o șosea se îngustează prin dispariția unei benzi. Acestei discuții am dedicat și un episod din proiectul video AutoVibes.
Această metodă este deja utilizată, ca o regulă de bun simț, de șoferii care o cunosc, dar nu este predată în școlile de șoferi și nici nu este recunoscută în cadrul legal, transmite TIti Aur, trainer de șofat defensiv și fost campion național de raliuri, conform ProMotor.
În realitate, „metoda fermoarului” este simplă, dar pentru a putea fi aplicată este nevoie ca cei din trafic să fie răbdători și înțelegători. Ea este folositoare pe drumurile care se îngustează pentru că permite trecerea pe banda care merge mai departe nu doar a șoferilor care se aflau pe acea bandă, ci și a celor aflați pe banda care se oprește.
În mod normal, Codul Rutier prevede ca în situația în care o bandă se blochează sau se oprește, cel de pe respectiva bandă trebuie să oprească și să dea prioritate celor de pe banda (sau benzile) care continuă în circulație, așteptând un gol în trafic pentru a-și continua și el drumul. În lipsa unui gol, șoferul poate sta acolo destul de mult timp.
Dacă s-ar aplica regula fermoarului, șoferii ar intra pe banda care continuă alternativ, unul câte unul: unul de pe banda care merge mai departe circulă, apoi următorul din spatele său lasă să intre o mașină de pe banda care se încheie și tot așa, asemeni modului în care se întrepătrund dinții unui fermoar.
Care este stadiul propunerii celor de la USR
Pentru a înțelege mai bine cum ajunge o propunere legislativă să devină literă de lege, Wall-Street.ro l-a contactat pe Aurel Oprinoiu, care ne-a spus că pregătește în viitor și alte propuneri pentru a crește siguranța în trafic, nu doar pentru a fluidiza circulația.
„Acum, legea se îndreaptă către Consiliul Legislativ, care va da un aviz - pozitiv sau negativ - cu propuneri sau fără, în funcție de ceea ce vor considera cei de acolo. Apoi va ajunge la Consiliul Economic-Social (CES) și va lua și de acolo un aviz, urmând să intre în Senat cu un număr de proiect legislativ”, a explicat co-inițiatorul proiectului.
„În funcție de aceste avize, dacă noi considerăm că putem îmbunătăți legea, putem să mai venim cu amendamente în Comisiile de Specialitate ca să fie cât mai bună. Ulterior, după ce trece de Senat, la Camera Deputaților primește votul final și, dacă totul merge bine, urmează să fie promulgată și apoi publicată în Monitorul Oficial”, a adăugat Oprinoiu.
Parlamentarul și-a exprimat și speranța ca această regulă să ajungă să fie predată de către instructorii auto și să facă parte din teoria propusă în cadrul examenului rutier.
„În momentul în care o să apară în Codul Rutier, se va mediatiza, probabil că la școala de șoferi vor fi băgate câteva întrebări în testul scris și, deci, trebuie respectată,” a spus acesta.
Ce sancțiuni sunt prevăzute și când ar putea intra legea în vigoare
Oprinoiu susține că am putea vedea regula fermoarului menționată în Codul Rutier chiar din acest an, dacă propunerea primește undă verde în ambele camere ale Parlamentului.
„În scenariul ideal, eu văd că undeva prin toamnă, prin septembrie-octombrie să se facă modificările,” a declarat parlamentarul. De asemenea, în ceea ce privește sancțiunile, ele sunt mai mult simbolice și, probabil, s-ar aplica celor care blochează circulația.
„În lege sunt și sancțiuni. Inițial au fost mai mari, dar pentru a obține susținerea colegilor, ele au fost micșorate,” a explicat Oprinoiu. „Sancțiunea este parcă 1 punct de penalizare - deci nu ceva care să sperie, deoarece am zis că pentru început, până vor învăța șoferii, până ce va începe această regulă să se aplice să nu fim foarte duri, urmând ca ulterior, dacă se consideră că ar fi cazul, să înăsprim sancțiunea.”
„Acum, fiind și sistemul legea cu camerele de bord, mă gândesc că atunci când cineva încalcă legea, te poți prezenta cu filmarea ca probă în instanță și conducătorul auto poate fi sancționat,” a adăugat politicianul. Acesta a prezentat, în discuția cu noi, și alte idei pe care le are, dar pe care încă nu le-a transpus în propuneri legislative.
„Voiam să introducem și distanța dintre două autovehicule aflate în mers, care există în legislațiile rutiere ale multor state europene, toate lucrurile acestea le-am discutat cu Titi Aur, care mi-a spus că, în acest moment, în Codul Rutier scrie că distanța între două autovehicule trebuie să respect evitarea oricărui pericol,” a declarat Oprinoiu. „Această exprimare este foarte interpretativă, iar tehnic distanța aceasta este prevăzută la jumătatea distanței pe care o ai față de autovehiculul condus pe regula celor două secunde.”
Cât de eficientă este regula propusă de parlamentarii USR în țările din vestul Europei
Propunerea introducerii regulii fermoarului în Codul Rutier are ca sursă de inspirație legislația din alte state vest europene. Regula fermoarului este aplicată, nu doar ca un „gentlemen's agreement” între șoferi, în mai multe state precum este Germania, Italia sau Marea Britanie.
Conform celor de la USR, măsura deja se aplică și în Austria, Elveția și Olanda. Noi am vrut să aflăm cât de eficientă este metoda în aceste state și am întrebat câțiva șoferi care au circulat în aceste țări pentru a ne face o imagine mai bună asupra utilității reale a regulii fermoarului.
Astfel, un șofer din Regatul Unit ne-a explicat că, deși metoda este cunoscută de șoferi, mulți nu o aplică. Există, aparent, destui șoferi cu ambiție care nu vor să-i lase pe cei din dreapta să treacă pe banda care continuă în circulație, ceea ce duce la congestionarea drumului.
În schimb, în Italia, metoda este folosită mai degrabă pe autostrăzi sau pe drumurile expres. Asta și pentru că, în general, străzile din orașele mari sunt destul de înguste oricum, cu puține benzi pe sens (sau cu un singur fir). De asemenea, în Germania, regula există și funcționează, fiind aplicată de majoritatea șoferilor. Doar ocazional se mai găsește cineva care să nu dea prioritate și celor din dreapta, de pe banda care se oprește, dar majoritatea șoferilor cunosc regula și o aplică.
În concluzie, foarte importantă va fi campania de conștientizare și informare, prin care șoferilor trebuie să li se spună despre această metodă și să li se spună cum să o aplice în contextul în care lucrările la drumurile din România sunt mult mai dese și se întâmplă în multe locuri ca un drum să se îngusteze - uneori chiar și în lipsa unor marcaje rutiere poziționate cu îndeajuns de mult timp înainte de punctul în care o bandă se încheie.