Irakul a gazduit, sambata, primul concurs de frumusete organizat in aceasta tara dupa peste 40 de ani, competitia fiind castigata de Shaymaa Abdelrahman, o tanara in varsta de 20 de ani, intr-un eveniment in care concurentele au fost pazite de persoane cu pusti automate, de tip Kalasnikov.

"Unii oameni care nu sunt de aici cred ca noi nu iubim viata", a declarat Humam al-Obeidi, unul dintre organizatorii Miss Irak, prima competitie care este organizata in aceasta tara sfasiata de incidente armate, dupa peste 40 de ani. Precedentul concurs de frumusete organizat in Irak a avut loc in 1972, potrivit theguardian.com.

Evenimentul s-a desfasurat sambata, intr-un hotel din Bagdad, organizatorii incercand sa respecte unele dintre criteriile impuse de acest tip de competitii la nivel mondial si avand in vedere ca Miss Irak va reprezenta aceasta tara la urmatoarea competitie internationala Miss Universe. Insa au fost unele detalii, precum absenta probei costumelor de baie si, mai ales, faptul ca usile au fost pazite de persoane ce purtau pusti automate, de tip Kalasnikov, care au demonstrat in mod ferm ca aceasta competitie s-a desfasurat in Irak, chiar daca s-a dorit a fi un semn de normalitate si de speranta, potrivit Mediafax.

"Speram ca am reusit sa facem auzita vocea Irakului, sa aratam ca aceasta tara insa traieste, ca inima sa inca bate", a spus Senan Kamel, directorul artistic al acestui concurs. Shaymaa Abdelrahman, in varsta de 20 de ani, din orasul Kirkuk, a fost aleasa castigatoare din cele opt finaliste ale competitiei de frumusete si a devenit prima persoana care detine titlul de Miss Irak de la precedentul concurs de acest fel, care a fost organizat in 1972. "Sunt foarte fericita sa vad ca Irakul merge inainte", a declarat noua regina a frumusetii din Irak, pentru AFP. "A fost un eveniment foarte mare, care a adus zambetul pe chipurile irakienilor", a mai spus Shaymaa Abdelrahman. Ea a precizat ca isi va folosi celebritatea pentru a promova initiative educationale, in special in randul populatiei care a fost stramutata din cauza conflictelor din aceasta tara.

Anuntul privind organizarea acestui concurs de frumusete in Irak, o tara foarte conservatoare, a starnit numeroase controverse in ultimele luni si cel putin doua concurente s-au retras din competitie dupa ce ar fi primit amenintari cu moartea. Cu toate acestea, peste 150 de tinere s-au inscris la aceasta competitie, potrivit nbcnews.com. In 1972, titlul de Miss Irak a fost castigat de Wijdan Burhan al-Deen, care si-a reprezentat tara si la concursul Miss Universe, desfasurat in acelasi an. Dupa reluarea organizarii concursurilor de frumusete televizate, Irak merge pe urmele altor tari cu o populatie majoritar musulmana, precum Turcia, Tunisia si Egipt, care au deja reprezentante in competitiile internationale de acest gen.

Sursa foto: The Straits Times

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri