Rezervele BNR au scăzut cu aproape 7 mld. euro în luna în care Isărescu s-a chinuit să apere leul

Sursǎ foto: Agerpres

Rezervele BNR au scăzut cu aproape 7 mld. euro în luna în care Isărescu s-a chinuit să apere leul

Cuprins Articol:

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 55,661 miliarde de euro la finele lunii mai 2025, în scădere cu 10,81% comparativ cu nivelul de 62,414 miliarde de euro la 30 aprilie 2025, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale. Astfel, rezervele valutare au scăzut cu 6,7 miliarde de euro, iar, conform datelor G4Media, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale, Isărescu a cheltuit 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil.

În cursul lunii mai au avut loc intrări de 5,827 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 12,58 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.

De ce au scăzut rezervele BNR?

Presiunea asupra monedei naționale a devenit vizibilă încă de în lunea de după rezultatul primul tur al alegerilor prezidențiale când naționalistul Simion a obținut cele mai multe voturi. Această evoluție a fost determinată de reacțiile investitorilor, care și-au pierdut încrederea în stabilitatea leului și au început să vândă masiv activele denominate în moneda națională.

Banca Națională a României (BNR) a cheltuit, la o zi după ce au apărut rezultatele alegerilor, 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale. Astfel, deprecierea leului pare cauza prinzipală pentru care rezervele BNR au scăzut în luna mai.

Care este nivelul de aur de la BNR?

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 9,698 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2025 au fost de 65,359 miliarde de euro, faţă de 72,025 miliarde de euro la 30 aprilie 2025.

Plăţile scadente în luna iunie 2025 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 87 milioane euro.

Personalizate pentru tine