Presedintele francez Francois Hollande a stabilit duminica cele trei prioritati ale Frantei - modificarile climatice, terorismul si paradisurile fiscale - la ultimul summit G20 din mandatul sau, o reuniune de doua zile la Hangzhou, in estul Chinei, relateaza Reuters, citat de News.ro.

"Am venit aici, la G20, cu trei obiective in numele Frantei", a declarat seful statului francez pentru presa. "Primul este o ratificare cat mai rapid posibil a Acordului de la Paris, pe care l-am incheiat in decembrie, pentru ca modificarile climatice sa poata deveni principalul subiect in urmatorii ani", a spus el.

"Am obtinut deja, daca pot spiune asa, un prim succes, deoarece, inainte sa inceapa G20, China si Statele Unite, cei mai mari poluatori, au anuntat ratificarea" documentului, a continuat Hollande.

Ratificarea de catre Beijing si Washigton a acordului adoptat pe 12 decembrie, de catre cea de a 21-a Conferinta a partilor la Conventia privind modificarile climatice de la Paris (COP21), ar putea facilita intrarea in vigoare a tratatului pana la sfarsitul acestui an.

Pentru ca acest acord, salutat ca istoric, sa intre in vigoare, este necesar sa fie ratificat de cel putin 55 de state care sa insumeze 55% din emisiile de gaze cu efect de sera.

A doua prioritate a Frantei la G20, este lupta impotriva terorismului. Este necesar "sa se evite ca gaurile din sistemul financiar sa ofere ocazii celor carora alimenteaza terorismul, prin orice fel de trafic, sa le permita sa-si faca treaba murdara, adica sa organizeze la scara lumii actiunii teroriste", a subliniat Francois Hollande.

Lupta impotriva paradisurilor fiscale si optimizarii fiscale este al treilea obiectiv."Progrese considerabile au avut loc in acest domeniu incepand din 2012 (...), multumita Frantei", a spus seful statului francez.

"Vreau sa putem intra intr-o noua etapa, pentru ca lista paradisurilor fiscale sau lista tarilor care nu-si respecta angajamentele sa fie intocmita si ca apoi comunitatea internationala sa ia decizii", a adaugat el.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri