Autorităţile, întreprinderile şi chiar gospodăriile pot juca un rol în reducerea cererii de hidrocarburi şi, astfel, "atenua impactul economic asupra consumatorilor" al întreruperilor aprovizionării cu petrol legate de războiul din Orientul Mijlociu, explică AIE, organizaţia responsabilă de asigurarea securităţii aprovizionării cu energie, citată de Agerpres.
Implementarea pe scară largă a celor 10 măsuri recomandate, atunci când este posibil, ar putea amplifica impactul acestora şi ar putea ajuta la atenuarea şocului provocat de blocarea Strâmtorii Ormuz şi de războiul din Orientul Mijlociu în general, estimează AIE.
Prima soluţie susceptibilă să diminueze consumul de combustibil şi, prin urmare, consumul de petrol, este telemunca, notează AIE, care sugerează şi reducerea limitelor de viteză pe autostrăzi cu cel puţin 10 kilometri pe oră şi utilizarea crescută a transportului public.
O altă idee: alternarea traficului în oraşele mari, ceea ce ar trebui să contribuie la reducerea congestiei şi, prin urmare, a consumului de combustibil. De asemenea, AIE încurajează, utilizarea în comun a maşinilor, condusul eficient, evitarea utilizării GPL-ului pentru transport şi evitarea călătoriilor cu avionul dacă sunt disponibile alte mijloace de transport.
În special, "reducerea călătoriilor de afaceri poate scădea rapid presiunea asupra pieţelor de combustibil pentru aviaţie", spune AIE. Organizaţia solicită, de asemenea, gătitul cu electricitate, mai degrabă decât cu gaz, ori de câte ori este posibil şi sugerează ca industria să îşi optimizeze consumul de hidrocarburi.
Aceste măsuri "s-au dovedit eficiente în diverse contexte", susţine directorul AIE, Fatih Birol, care observă că "în absenţa unei rezolvări rapide a conflictului, impactul asupra pieţelor energetice şi a economiilor este pe cale să devină din ce în ce mai sever".