Tetra Pak, unul dintre cei mai importanti jucatori din industria de ambalare si distribuire a produselor alimentare lichide, a dezvoltat pentru brandul Activia de baut primul ambalaj de carton provenind din paduri administrate responsabil de (certificate FSC) de pe piata locala.
Organizatia FSC (Forest Stewardship Council) se ocupa de promovarea administrarii responsabile a padurilor din punct de vedere ecologic, social si economic, pentru a conserva biodiversitatea, productivitatea padurilor si procesele ecologice.

Prezenta acestui simbol pe ambalaje reprezinta garantia ca fibra lemnoasa folosita pentru ambalaje provine din paduri administrate responsabil si surse controlate, care sunt regenerate prin plantari sau in mod natural. La nivel global, suprafata forestiera totala certificata FSC este de 180,5 milioane de hectare, in 79 de tari.

In Romania, suprafata forestiera totala certificata FSC este de 2.386.535 hectare, reprezentand circa 37% din suprafata forestiera a Romaniei (6,37 milioane de hectare).

“Tetra Top, ambalajul iaurtului de baut Activia, devine astfel primul ambalaj al companiei Tetra Pak cu certificare FSC ales de un producator de alimente din Romania. Suntem convinsi ca in urmatoarea perioada vom vedea si alte companii care vor alege sa ambaleze produse realizate local in ambalajele certificate FSC, cu atat mai mult cu cat politica noastra globala este sa ne asumam integral acest cost suplimentar al ambalajului certificat FSC (un ambalaj premium), fara a-l transfera clientilor nostri”, declara Cristina Dumitru, director de comunicare Tetra Pak South Eastern Europe.

Din studiul de opinie comandat de Tetra Pak despre FSC si ambalajele de lapte, lactate si suc cu certificare FSC (mai 2013) a reiesit ca 1 din 2 consumatori romani ar alege ambalajele de carton provenind din paduri administrate responsabil.

Tetra Pak a vandut anul trecut 26,4 miliarde de ambalaje certificate FSC, in crestere cu 40% fata de 2011, in 39 de tari.
Tetra Pak are aproximativ 23.000 de angajati in peste 85 de tari. Compania a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 11,1 mld. euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri