Forţele israeliene au continuat să bombardeze Fâşia Gaza, iar gruparea armată Jihad Islamic să tragă rachete spre statul evreu la primele ore ale zilei de sâmbătă, cel mai grav acces de violenţă locală de la un scurt război de anul trecut

La ora locală 04.30 (01.30 GMT), alertele la raidurile aeriene şi loviturile israeliene s-au diminuat, cel puţin temporar, scrie Agerpres.

Înainte de această ultimă secvenţă nocturnă, armata israeliană estimase că a ucis 15 luptători ai Jihadului Islamic în loviturile sale care au început vineri după-amiază, vizând în special locuri de fabricare a armelor, potrivit acesteia. Ministerul Sănătăţii de la Gaza a raportat zece morţi, "printre care o fetiţă de cinci ani", şi 79 de răniţi.

Este cea mai gravă confruntare între statul evreu şi organizaţiile armate din Fâşia Gaza de la războiul de unsprezece zile din mai 2021, care a făcut 260 de morţi de partea palestiniană, printre care combatanţi, şi 14 morţi în Israel, inclusiv un soldat, potrivit autorităţilor locale.

Brigăzile Al-Quds, aripa armată a Jihadului Islamic, au spus că au lansat vineri "peste 100 de rachete" spre teritoriul israelian ca "prim răspuns" la atacurile israeliene care l-au ucis unul dintre liderii grupării, Taysir al-Jabari.

În Israel, sirenele de alarmă continuă să sune în localităţile din sud, dar nu au fost identificate victime sau pagube în urma tirului de rachete, a informat armata.

Acesta a raportat 70 de proiectile trase dinspre Fâşia Gaza, dintre care 11 au aterizat în interiorul enclavei palestiniene aflate sub blocada israeliană.

Restul rachetelor au fost interceptate de scutul antirachetă israelian sau au căzut în zone nelocuite din Israel.

Egiptul, un intermediar istoric între Israel şi grupurile armate din Fâşia Gaza, depune eforturi să stabilească o mediere şi ar putea primi sâmbătă o delegaţie a Jihadului Islamic, au indicat pentru AFP responsabili egipteni la Gaza. Diplomaţia egipteană anunţase anterior că poartă discuţii "susţinute pentru a calma situaţia şi a salva vieţile şi bunurile".

Statul evreu a prezentat aceste raiduri ca pe un "atac preventiv" împotriva Jihadului Islamic, la câteva zile după arestarea unui lider al organizaţiei din Cisiordania ocupată care a stârnit temeri de acţiuni ca represalii, a afirmat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Richard Hecht.

"Israelul a efectuat o operaţiune de antiterorism precisă împotriva unei ameninţări imediate", a declarat prim-ministrul israelian, Yair Lapid, la televiziune. "Jihadul Islamic este un mandatar iranian care vrea să distrugă statul Israel şi să omoare israelieni nevinovaţi. (...) Vom face tot ce este necesar pentru a ne apăra poporul", a adăugat el.

Prima salvă de lovituri a vizat în special o zonă rezidenţială din centrul oraşului Gaza.

Corespondenţi ai AFP au văzut răniţi evacuaţi de serviciile de urgenţă, pompieri acţionând pentru stingerea incendiilor şi locuitori înghesuindu-se în adăposturi.

Jihadul Islamic, o organizaţie considerată teroristă de Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană, a acuzat statul evreu că "a declanşat un război".

"Inamicul sionist a început această agresiune şi trebuie să se aştepte să luptăm fără încetare", a declarat secretarul său general, Ziad al-Nakhala, într-un interviu acordat televiziunii libaneze Al Mayadeen, la Teheran, capitala Iranului.

În ultimele zile, Israelul a desfăşurat întăriri în apropierea enclavei cu 2,3 milioane de locuitori, guvernată de islamiştii din Hamas şi unde Jihadul Islamic este bine implantat. Drumurile au fost blocate, iar trenurile anulate.

În 2019, moartea unui comandant al Jihadului Islamic într-o operaţiune israeliană a declanşat schimburi de focuri între gruparea armată şi Israel, soldate cu victime. Hamas, care a luptat împotriva statului evreu în mai multe războaie de la preluarea puterii în 2007, a păstrat distanţa faţă de aceste incidente.

"Pentru duşmanii noştri, şi în special pentru liderii Hamas şi Jihadului Islamic Palestinian, aş dori să insist: timpul vostru se scurge", a declarat vineri ministrul israelian al apărării, Benny Gantz.

La Ramallah în Cisiordania, preşedinţia Autorităţii Palestiniene a condamnat "agresiunea israeliană". Reprezentantul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, s-a declarat "profund preocupat", exprimându-şi îngrijorarea într-un comunicat în legătură cu o "escaladare foarte periculoasă".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri