Oraşul Wuhan din centrul Chinei, primul loc unde a fost depistat noul coronavirus, în decembrie 2019, a primit primul său zbor internaţional din ianuarie, când aeroportul a fost închis din cauza COVID-19, scrie Digi24.

China şi-a redus drastic la sfârşitul lunii martie legăturile aeriene cu restul lumii pentru a limita sosirea bolnavilor care ar fi putut relansa epidemia pe teritoriul său.

China a reuşit de atunci în mare parte să ţină sub control răspândirea COVID-19 prin măsuri de izolare, de carantină, de depistare, prin monitorizarea contactelor şi purtarea măştii. Ea înregistrează acum doar câteva noi cazuri de infectare pe zi.

Un avion al companiei aeriene sud-coreene low-cost T'way a aterizat pe aeroportul internaţional Tianhe din Wuhan având la bord 60 de pasageri. Imagini difuzate de acest post arată pasageri cu mască, precum şi poliţişti, în combinezoane de protecţie integrală şi viziere, pe punctul de a controla paşapoartele.

Aproape 3.900 de persoane au murit oficial din cauza COVID-19 la Wuhan, adică peste 80% din cele 4.634 de decese înregistrate de China pe teritoriul său.

Oraşul a fost plasat în carantină timp de peste două luni începând cu 23 ianuarie. Primăria a organizat apoi testarea tuturor celor 11 milioane de locuitori.

Pasagerii care ajung la Wuhan din străinătate trebuie să prezinte un test negativ de coronavirus care să fi fost făcut în ultimele 72 de ore.

China interzice în continuare accesul pe teritoriul său naţional pentru aproape toţi străinii. Persoanele care vin în ţară trebuie să se supună unor teste medicale şi unei carantine de 14 zile într-un hotel, pe cheltuiala lor.

Aeroportul din Wuhan s-a redeschis la începutul lui aprilie şi nu primea până acum decât zboruri interne. Numărul pasagerilor şi al zborurilor a revenit la nivelurile de dinainte de pandemie, a precizat săptămâna trecută operatorul său.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri