România rămâne, în 2025, una dintre țările europene cu cele mai lungi termene de soluționare a proceselor, fie că vorbim de cauze civile, penale sau comerciale. Întârzierile sunt resimțite de toți: justițiabili care așteaptă ani pentru o soluție, avocați care gestionează dosare blocate în birocrație, dar și companii care își asumă riscuri majore în lipsa unui cadru juridic predictibil.
Dincolo de frustrarea firească, întrebarea rămâne: de ce durează atât de mult? Și mai important: se întâmplă la fel și în alte țări europene?
1. Cauze sistemice: supraaglomerare și lipsă de resurse
România are un număr insuficient de judecători raportat la volumul de dosare. În multe instanțe, un complet gestionează sute sau chiar peste o mie de cauze anual. Grefierii sunt puțini, infrastructura este învechită, iar digitalizarea – deși începută – este aplicată neuniform și incomplet.
Deși s-au făcut progrese (ex: dosarul electronic, comunicarea prin e-mail), multe instanțe solicită în continuare copii fizice, iar funcționalitățile digitale nu sunt sincronizate la nivel național. Lipsa unui sistem informatic performant care să permită monitorizarea reală a termenelor și distribuția echitabilă a cauzelor agravează problema.
2. Legislație instabilă și lipsa unui control real al duratei
Codurile de procedură – atât civilă, cât și penală – suferă modificări frecvente. Lipsa de coerență duce la interpretări diferite între completuri, ceea ce generează amânări, excepții și rejudecări.
În plus, nu există un sistem funcțional de sancționare a tergiversării: părțile pot cere amânări repetate, expertizele pot întârzia luni întregi, iar instanțele nu sunt trase la răspundere pentru întârzieri cronice. De cele mai multe ori, toate acestea sunt „tolerate” ca parte din proces.
3. Cum stă România în comparație cu alte țări din Europa
Conform rapoartelor CEPEJ și EU Justice Scoreboard:
- România este printre ultimele locuri în UE la durata medie de soluționare a unui proces civil sau comercial.
- Un litigiu tipic durează între 2 și 3 ani, iar în penal, chiar mai mult.
- Țări ca Olanda, Estonia, Austria sau Danemarca finalizează cauze similare în 6–12 luni.
- Doar Italia, Grecia și Slovacia au întârzieri comparabile sau mai mari decât România.
Cu alte cuvinte, nu suntem singuri, dar suntem într-un club din care ar trebui să ieșim cât mai curând.
4. Ce tipuri de procese durează cel mai mult – și care cel mai puțin
Procesele cu durată foarte lungă (2–5+ ani):
- Procesele penale complexe (corupție, crimă organizată, dosare DIICOT/DNA)
- Contenciosul administrativ și fiscal (ex: litigii cu ANAF, anularea actelor administrative)
- Procese civile legate de fond funciar, succesiuni sau partaje (cu expertize repetate și conflicte între părți)
Procesele cu durată relativ scurtă (3–12 luni):
- Ordonanțele președințiale (evacuări, acces minor, suspendări provizorii)
- Ordinele de plată / somațiile europene (proceduri comerciale clare, fără opoziție)
- Litigiile de muncă (în special cele privind concedieri nelegale sau salarii restante)
- Procese penale cu acord de recunoaștere a vinovăției (soluționate rapid dacă părțile cooperează)
5. Ce putem face concret
Pentru ca România să iasă din acest blocaj cronic, este nevoie de:
- Plafonarea dosarelor per judecător, în funcție de complexitate, nu doar de volum.
- Digitalizarea reală a justiției: dosar electronic complet funcțional, notificări automate, acces transparent la informații.
- Termene legale maxime pentru soluționarea anumitor tipuri de cauze, mai ales civile și comerciale.
- Sancțiuni aplicabile pentru tergiversare, inclusiv pentru instituții ale statului care întârzie cu bună știință.
- Creșterea resurselor umane și bugetare în sistem, de la judecători la experți și grefieri.
Un proces care durează 5 ani nu este doar o problemă de calendar, ci o formă de injustiție tăcută. Avocații, justițiabilii și chiar judecătorii sunt prinși într-un mecanism care funcționează pe avarie.
Fără măsuri structurale și fără o voință clară de reformă, riscul este ca încrederea în justiție să continue să scadă. Iar fără încredere, niciun sistem nu poate funcționa cu adevărat.
