Bursele de pe Wall Street au deschis şedinţa cu creşteri spectaculoase, anunţul progreselor pentru un vaccin anti-COVID influenţând în special acţiunile din sectoarele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma pandemiei, transmite Agerpres.

În jurul orei 14.50 GMT, indicele Dow Jones Industrial Average afişa o creştere de 4,37% până la 29.561,67 puncte cu doar 10 puncte sub recordul istoric atins la mijlocul lunii februarie. Indicele S&P 500 înregistra o creştere de 3,72% până la 3.640 puncte, cu 60 puncte sub recordul de la începutul lunii septembrie.

Acţiunile Pfizer erau în creştere cu 8,86% după ce grupul farmaceutic american a anunţat că, împreună cu firma germană BioNTech, a pus la punct un vaccin eficient în 90% din cazuri pentru a preveni infecţiile cu Covid-19. Creşteri importante au înregistrat şi acţiunile altor companii farmaceutice precum Merck (+4%) şi Johnson and Johnshon (+3,80%).

De asemenea, toate sectoarele înregistrau creşteri, începând cu companiile din sectorul energiei (+12,82%) , care şi-au redobândit încrederea într-o relansare a activităţii. Companiile din sectorul imobiliar (+8,49%) şi sectorul bancar (+7,49%) afişau şi ele creşteri, la fel ca şi companiile aeriene precum titlurile American Airlines, care s-au apreciat cu 13% sau United Airlines, care au înregistrat un avans de 18,50%.

Interesul investitorilor pentru acţiuni s-a resimţit şi pe piaţa de obligaţiuni, un randamentul pentru obligaţiunile pe zece ani emise de Trezoreria SUA a urcat până la 0,9372% de la 0,8185% pe 6 noiembrie.

De asemenea, pieţele de acţiuni din întreaga lume au crescut pe măsură ce investitorii au devenit optimişti că victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale înseamnă un pachet de stimulente fiscale mai mare în SUA şi un comerţ mondial mai calm. Aceasta ar însemna perspective de câştiguri mai bune pentru companiile expuse pe prima economie a lumii dar şi posibilitatea ca Rezerva Federală american să intervină pentru a oferi un sprijin suplimentar economiei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri