NATO nu planifică desfăşurarea de rachete nucleare cu rază medie în Europa, a asigurat Alianţa nord-atlantică, respingând acuzaţiile Rusiei în acest sens şi apelul Moscovei la un moratoriu asupra acestor arme în Europa, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat reporterilor la Bruxelles că Rusia însăşi a încălcat ani la rând Tratatul privind forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune (INF, în prezent denunţat atât de Rusia, cât şi de SUA) prin desfăşurarea în Europa de noi rachete nucleare intermediare cu capacitate nucleară. El a subliniat că NATO nu intenţionează să procedeze în mod similar.

"Propunerea Rusiei privind un moratoriu nu este credibilă deoarece am avut o interdicţie şi (ruşii) au încălcat acea interdicţie", a adăugat Stoltenberg.

"Aşa încât dacă Rusia nu distruge în mod verificabil toate rachetele sale SSC-8, cele care au încălcat INF, nu este credibilă atunci când propune o interdicţie asupra ceva ce începuse deja să desfăşoare", a spus secretarul general al NATO.

Într-un interviu publicat luni de agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, viceministrul pentru afaceri externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a avertizat că desfăşurarea în Europa de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, interzisă prin INF, va duce la confruntare.

"În prezent nu ne bazăm pe ele (pe rachete cu rază de acţiune scurtă şi medie), în ţara noastră este în vigoare un moratoriu unilateral şi le cerem SUA şi NATO să se alăture acestui moratoriu", a insistat înalta oficialitate rusă, care a adăugat că SUA şi NATO nu reacţionează la propunerile ruse.

Potrivit vice-ministrului rus, declaraţiile NATO potrivit cărora alianţa nu intenţionează să desfăşoare rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune dotate cu încărcătură nucleară nu sunt convingătoare pentru Moscova.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri