Presedintele CEC, Radu Ghetea, va fi schimbat din functie, a declarat, duminica, premierul Victor Ponta, intr-o interventie telefonica la RTV, mentionand ca il sustine total pe ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, in verificarea activitatii manageriale a lui Ghetea.
Intrebat de un analist politic aflat in studio daca Radu Ghetea va mai ramane presedinte al CEC dupa "nazbatia" de a acorda un credit ipotecar Ioanei Basescu, seful Executivului a raspuns negativ.
"Nu. Am vorbit cu domnul ministru de Finante, pentru ca este singurul care are competenta de a face schimbari in conducerea CEC, si il sustin total sa verifice foarte clar lucrurile si sa propuna masurile care se impun. O sa-l mai sune domnul Basescu sa-l apere pe cel care i-a dat credit, dar domnul Chitoiu nu e asa usor impresionabil, am totala incredere ca stie sa-si faca treaba", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Premierul a tinut sa precizeze ca CEC este o banca al carei capital este suta la suta proprietatea statului, iar ministrul de Finante are dreptul sa examineze activitatea presedintelui acesteia, in AGA si in Consiliul director.
Citeste si:
"Activitatea de ansamblu (a CEC-n.r.) este evident in supravegherea Ministerului de Finante, pentru ca Ministerul de Finante e actionarul, e proprietarul. E ca si cand la o televiziune sau o afacere, proprietarul care are suta la suta, sigur ca nu poate sa lase adunarea generala sau consiliul de administratie sa faca orice cu banii respectivi", a mai spus Ponta.
Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a afirmat ca a fost sunat de catre presedintele Traian Basescu, in urma cu doua-trei saptamani, care l-a rugat ca Radu Ghetea sa nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) Bank, fara a motiva aceasta interventie.
Declaratia a fost facuta miercuri seara la Guvern, in contextul in care Ioana Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu, a luat, in 9 septembrie 2013, un credit in lei de la CEC Bank, in valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpara un teren de 290 hectare din judetul Calarasi, imprumut garantat cu soldurile prezente si viitoare ale unui cont deschis la CEC si cu terenul agricol achizitionat.
Citeste si:
El a raspuns astfel intrebat de un jurnalist, care a invocat "surse bancare", daca este adevarat ca Basescu l-a sunat pentru a-i cere ca Ghetea sa nu fie schimbat de la CEC.
"M-a sunat acum doua-trei saptamani, pentru ca este in procedura de schimbare statutul CEC Bank privind schimbarea modului de administrare al acestei banci si cred ca domnul presedinte Ghetea a dat fuga la domnul presedinte Basescu sa ceara sprijinul pentru a nu fi schimbat in eventualitatea in care se va schimba sistemul de conducere la CEC Bank. M-a rugat....", a spus Chitoiu.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: