Jucatoarea Simona Halep, locul 3 WTA si cap de serie numarul 3, a invins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe ucraineanca Lesia Turenko, locul 170 WTA, sportiva venita din calificari, si avand acces pentru prima data in cariera in turul trei al turneului de Grand Slam de la Wimbledon.

Halep a avut nevoie de o ora si 49 minute pentru a trece de Turenko. Partida dintre cele doua jucatoare fusese programata initial pentru joi, dar a fost amanata din cauza ploii, potrivit Mediafax.

Meciul a inceput echilibrat si ambele sportive si-au fructificat serviciul pana la scorul de 3-3. A urmat o serie de sase ghemuri consecutive castigate de Halep, inceputa cu un break, iar romanca a condus cu 6-3 (in 34 de minute), 3-0. Pe fondul unei caderi inexplicabile de forma, cu numeroase greseli comise de jucatoarea din Constanta, Turenko a castigat sase din urmatoarele sapte ghemuri, egaland scorul la seturi, dupa 6-4 (in 32 de minute).

In decisiv, Halep si-a mai revenit, fiind "ajutata" si de cateva mingi usoare ratate de adversara ei, fosta numarul 60 mondial. Simona Halep a obtinut break-ul in al doilea ghem, a condus cu 3-0 si cu 5-2. La acest scor, Halep a ratat doua mingi de meci, apoi Turenko a castigat ghemul cand romanca a servit pentru set, apropiindu-se la 4-5. Insa Halep si-a adjudecat urmatorul ghem si a incheiat setul cu 6-4 (in 43 de minute).
In faza urmatoare, romanca o va intalni pe elvetianca Belinda Bencic, locul 71 WTA, in varsta de 17 ani, care a invins-o, cu scorul de 6-4, 7-5, pe americanca Victoria Duval, locul 114 WTA, jucatoare venita din calificari. Accederea in turul trei este recompensata cu 71.000 de lire sterline si 130 de puncte WTA.

Simona Halep este la a patra participare la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. In 2011 si 2013, ea a ajuns in turul doi, iar in 2012 a fost eliminata in primul tur. Jucatoarea a declarat recent, intr-un interviu publicat pe site-ul oficial al WTA, ca i-ar placea sa urmareasca din tribune un meci de tenis intre elvetianul Roger Federer si spaniolul Rafael Nadal, alaturi de actorul scotian Gerard Butler.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri