ANRE trimite control la Distrigaz, firma care a verificat gazele la blocul din Calea Rahovei

Sursǎ foto: Shutterstock

ANRE trimite control la Distrigaz, firma care a verificat gazele la blocul din Calea Rahovei

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a dispus efectuarea unui control la Distrigaz Sud Reţele pentru a verifica dacă modalitatea de acţiune/intervenţie a operatorului de distribuţie a respectat prevederile legale.

Wall-Street.ro actualizează în timp real situația. Mai multe actualizări de ultimă oră despre explozia din București pot fi urmărite AICI.

Controlul vizează şi firmele care au asigurat verificarea echipamentelor care consumă gaze naturale din blocul care a explodat în Calea Rahovei.

"ANRE transmite condoleanţe familiei şi apropiaţilor celor au suferit pierderi de vieţi omeneşti în explozia din Cartierul Rahova. Preşedintele ANRE George Niculescu a dispus efectuarea unui control la Distrigaz Sud Reţele pentru a verifica dacă modalitatea de acţiune/intervenţie a operatorului de distribuţie a respectat prevederile legale, precum şi asupra firmelor care au asigurat verificarea echipamentelor care consumă gaze naturale din respectivul loc de consum. Echipele de control se află pe teren în acest moment", menţionează reprezentanții ANRE, potrivit Agerpres. 

În legătură cu circumstanţele în care s-a produs tragedia, reprezentanţii ANRE precizează că operatorul de distribuţie a transmis că în data 16 octombrie, în urma unei sesizări, a sistat serviciul de alimentare cu gaze naturale, acţionând de la distanţă electrovalva. Ulterior, un echipaj s-a deplasat la adresă şi a sigilat electrovalva respectivă. În data de 17 octombrie, în urma unei noi sesizări, echipajul Distrigaz Sud Reţele care s-a deplasat la locaţie a sesizat ca sigiliul care fusese pus în ziua precedentă era rupt, şi la scurt timp după această constatare a avut loc explozia.

Reamintim că o explozie puternică s-a produs într-un bloc de locuinţe din Sectorul 5 al Capitalei, fără a fi urmată de incendiu, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), care a activat Planul roşu de intervenţie.

"S-a produs o explozie într-un bloc de locuinţe cu regim de înălţime P+8 pe Calea Rahovei, Sectorul 5, Bucureşti. Explozia a afectat mai multe apartamente între etajele 1 şi 5. S-au constituit echipe de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov", a arătat sursa citată.

Şeful UPU-SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a declarat că 12 victime care au legătură directă cu explozia au fost transportate la spital, alte trei aflate în zona adiacentă a deflagraţiei fiind, de asemenea, duse la unităţi medicale.

"Victimele - un total de 17, din care 12 din legătură directă cu explozia au fost toate transportate la spital şi 3 care veneau, să spunem, din zona adiacentă şi care au fost şi ele transportate la spital. Dintre victime, două sunt în stare gravă, o persoană de aproximativ 17 ani, politraumatism, intubată, ventilată, la Spitalul 'Grigore Alexandrescu', şi o femeie arsă care este la Spitalul 'Bagdasar Arseni' ", a spus Opriţa, într-o declaraţie susţinută la faţa locului.

Acesta a arătat că alte două victime au decedat, însă, ulterior, şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat găsirea celei de-a treia victime decedate, astfel că bilanţul morţilor a ajuns la trei. 

Personalizate pentru tine