Premierul suedez Stefan Lofven a pierdut încrederea parlamentului în guvernul său, o majoritate de 181 de parlamentari votând luni împotriva sa, o premieră în istoria politică a Suediei, transmit agenţiile internaţionale de presă, citat de Agerpres.

Moţiunea a fost introdusă după ce Partidul Stângii şi-a retras recent sprijinul pentru fragilul guvern minoritar al lui Lofven din cauza unui conflict cu privire la reformele propuse pentru piaţa suedeză a chiriilor.

În contextul în care coaliţia lui Lofven este în plină criză, săptămâna trecută, Democraţii Suedezi, de dreapta, au folosit ocazia pentru a cere un vot de neîncredere în Riksdag, parlamentul suedez care are 349 de locuri.

Alte partide de opoziţie s-au aliniat rapid împotriva lui Lofven, care a condus ţara scandinavă timp de şapte ani. Negocierile sale de ultimă oră desfăşurate în weekend pentru a găsi un compromis cu stânga au eşuat.

Este pentru prima dată când un prim-ministru suedez a fost destituit de o moţiune de cenzură depusă de opoziţie.

Lofven are acum două opţiuni: fie îşi dă demisia împreună cu guvernul, fie convoacă noi alegeri în termen de o săptămână.

Următoarele alegeri generale sunt programate în septembrie 2022.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri