Reorganizarea societatii Fortus Iasi a fost tinuta pe loc de contestatii mai bine de un an si jumatate, noul termen de judecata pentru aprobarea planului este stabilit pe 19 iunie.
Administratorii judiciari ai companiei, Casa de Insolventa Transilvania (CITR) si Sigma IPURL au depus planul de reorganizare actualizat inca de pe data de 7 martie 2012. Intrarea Fortus S.A. Iasi in reorganizare judiciara a fost amanata de mai multe ori si intarziata de „numeroasele piedici” puse confirmarii unui plan de reorganizare de catre MetalExportImport SA (creditor a carui creanta reprezinta 0,0002% din suma totala inscrisa in tabelul definitiv al creantelor Fortus SA, ce se cifreaza la 216.744.089,49 lei.), spun administratorii judiciar.

”Speram ca la acest termen sa avem o decizie care sa deblocheze procesul de reorganizare al Fortus. Este important pentru evolutia companiei sa avem o decizie favorabila in acest sens”, a declarat Vasile Godinca-Herlea, asociat coordonator al Casei de Insolventa Transilvania.

Dosarul Fortus S.A. a fost stramutat la Tribunalului Specializat Mures in septembrie 2009, timp in care au fost depuse aproximativ 15 cereri de recuzare a judecatorului sindic de catre creditorul MetalExportImport SA.

Toate cererile au fost respinse, insa solutionarea lor (care in unele cazuri a durat si o luna de zile), a cauzat tergiversarea procedurii de insolventa. Din cauza acestor intarzieri, abia in martie 2010 a fost aprobat tabelul preliminar al creantelor, la doi ani dupa deschiderea procedurii de insolventa.

Cererile de recuzare a judecatorului sindic au continuat sa fie depuse de creditorul MetalExportImport SA chiar si dupa definitivarea tabelului de creamte si depunerea planului de reorganizare de catre administratorii judiciari. Astfel, planul de reorganizare a fost confirmat de catre instanta de judecata in mai 2011, dupa 8 luni de la aprobarea acestuia de catre creditori.

In urma casarii hotararii prin care a fost confirmat planul de reorganizare initial, administratorii judiciari au elaborat un plan de reorganizare actualizat ce a fost votat de 84,75% din creditorii inscrisi in tabelul definitiv al creantelor, creditorul AVAS exprimandu-si votul conditionat. Printr-un raport de activitate ulterior, administratorii judiciari au detaliat demersurile efectuate fata de punctul de vedere al creditorului AVAS.
Totodata, in frecventele intalniri avute cu reprezentantii salariatilor disponibilizati ai Fortus S.A. Iasi s-a ajuns la concluzia evidenta ca intrarea companiei in faliment este in dezavantajul lor. Cu toate acestea, aproape la fiecare termen de judecata salariatii disponibilizati formuleaza contestatii sau cereri neintemeiate. Cererile tergiverseaza si duc la amanari la fiecare termen.

Tergiversarea aplicarii unui plan de reorganizare nu poate rezulta intr-un avantaj, insa poate impinge societatea in procedura de faliment, spun administratorii judiciari.

Dupa ce a fost respinsa ca nefondata contestatia formulata de salariatii disponibilizati la procesul – verbal prin care a fost aprobat planul de reorganizare, dupa ce a fost anulata contestatia formulata de creditorul MetalExportImport SA fata de acelasi proces – verbal si dupa respingerea ca nefondata a contestatiei formulata de creditorul AVAS fata de raportul de activitate intocmit de administratorii judiciari cu privire la detalierea planului de reorganizare, la termenul din data de 26 aprilie instanta de judecata a avut posibilitatea sa se pronunte pe confirmarea ori infirmarea planului de reorganizare reactualizat aprobat.

Cu toate acestea, nici la acest termen instanta nu s-a pronuntat asupra planului. Creditorul MetalExportImport SA a solicitat acordarea unui nou termen pentru refacerea planului de reorganizare actualizat depus de administratorii judiciari, cerere respinsa de catre instanta de judecata, apoi a solicitat, pentru prima oara in acest dosar, stenografierea sedintei de judecata. Instanta a respins si aceasta cerere, dispunand inregistrarea cu mijloace audio.

Deoarece Tribunalul Specializat Mures nu detine sali de judecata dotate cu dispozitive de inregistrare tehnice audio, a fost amanata din nou cauza pentru data de 24 mai.

Desi nici la acest nou termen nu erau evidente motivelor unei noi amanari, creditorul MetalExportImport SA a formulat doua cereri de recuzare a judecatorului sindic, care au fost respinse ulterior, una dintre ele atragand creditorului o amenda judiciara de 700 lei pentru formularea cu rea credinta a cererii de recuzare. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit de catre instanta de judecata pentru data de 19 iunie.

Sursa foto: Fortus Iasi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri