Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că premierul Florin Cîţu trebuie să vină în Parlament, în această săptămână, pentru a da explicaţii în legătură cu rezultatele vizitei sale la Bruxelles şi cu Planul naţional de redresare şi rezilienţă, relatează G4Media.

„Am decis ca premierul Florin Cîţu să vină în Parlament, în săptămâna 15-19 (februarie – n.r.), în conformitate cu regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru a da explicaţii. Trebuie să spună foarte clar care sunt rezultatele vizitei la Bruxelles şi de ce îşi bate joc de Planul naţional de redresare şi rezilienţă”, a spus Oprea, într-o conferinţă de presă după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD.

El a adăugat că Planul naţional de redresare şi rezilienţă trebuie să fie dezbătut în Parlamentul României.

„Preşedintele Marcel Ciolacu a avut săptămâna trecută discuţii cu comisarii europeni. Toţi ne-au vorbit despre cele 14 milioane granturi, trebuie să ştim foarte clar că este o componentă importantă de împrumuturi acolo şi că acest Plan naţional de redresare şi rezilienţă trebuie să fie un efort al românilor şi atunci dezbaterea trebuie să aibă loc în Parlament. De aceea premierul Florin Cîţu trebuie să vină în Parlament şi să dea explicaţii”, a afirmat Oprea.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri