"(Legea salarizării - n. r.) este, într-adevăr, o reformă foarte importantă. Ceea ce trebuie să facem în privinţa Legii salarizării este să nu repetăm lecţia pe care România a primit-o în momentul în care a adoptat Legea pensiilor, când a adoptat o Lege a pensiilor care nu era sustenabilă, cu creşteri care nu erau sustenabile, care nu puteau fi suportate de bugetul de stat şi care s-au materializat într-o creştere a deficitului care ne-a adus în situaţia de anul trecut", a spus ministrul, citat de Agerpres.
Granturile din PNRR se apropie de final
Acesta a subliniat că trebuie luat în calcul faptul că în 2027 nu vom mai avea granturile din PNRR, iar volumul de finanţare din fonduri europene nu va mai fi acelaşi.
"Volumul de finanţare care poate fi suportat pentru anul viitor este prins în strategia fiscal-bugetară pentru 2027 şi suntem în momentul de faţă, împreună cu ministerul de resort, în discuţii pentru a stabili exact până unde, care să fie nivelul suportabil, predictibil, care să nu inducă riscuri pentru anul 2027, luând în calcul faptul că anul 2027 este un an în care nu vom mai avea granturile din PNRR şi în care volumul de finanţare pe fonduri europene nu va mai fi acelaşi. Ca atare, sunt provocări importante legate de cum va fi articulat bugetul pentru anul 2027, în condiţiile în care deficitul trebuie să scadă spre 5,1%", a susţinut Alexandru Nazare.
Suma pusă la bătaie ar fi între 5 și 10 miliarde de lei
Întrebat dacă această sumă ar fi între 5 şi 10 miliarde de lei, şeful de la Finanţe a răspuns: "Nu aş vrea să dau o sumă finală, dar e undeva acolo, şi suntem pe final de discuţii cu Ministerul Muncii, astfel încât să stabilim un cuantum care să fie predictibil şi care să nu pună în pericol şi să nu transmită un semnal greşit finanţatorilor că punem în pericol procesul de consolidare fiscal-bugetară".