Top 14 cele mai bogate femei din lume în 2026: cine sunt și cum au ajuns să dețină averi uriașe

Sursă foto: DFree / Shutterstock.com

Top 14 cele mai bogate femei din lume în 2026: cine sunt și cum au ajuns să dețină averi uriașe

Cuprins Articol:
Într-o lume în care a fi bogat înseamnă ceva ce pare imposibil, cele mai bogate femei din lume contrazic multe dintre ideile pe care le avem despre bani, privilegii și putere. Unele dintre ele provin din familii care au construit afaceri uriașe și au influențat industrii întregi, în timp ce altele și-au creat imperiile pornind de la o idee simplă și multă muncă. Împreună, ele arată cum femeile pot avea un rol tot mai important în economie și în marile industrii ale lumii.

Iată mai jos cine sunt cele mai bogate femei din lume în 2026, potrivit clasamentelor realizate de Forbes, și cum au ajuns să aibă o influență atât de mare. 

1. Françoise Bettencourt Meyers: moștenitoarea imperiului L'Oréal

Avere estimată: 89–95 de miliarde de dolari

Moștenitoarea imperiului L'Oréal și, în același timp, cea mai bogată femeie din lume, Françoise Bettencourt Meyers conduce unul dintre cele mai mari grupuri de frumusețe din lume, un brand prezent în rutina zilnică a milioane de oameni, scrie Chic Style Collective. 

Averea sa este strâns legată de succesul global al L’Oréal, companie construită în jurul inovației în îngrijirea pielii, a produselor de machiaj moderne și a ideii de „lux accesibil”, care se regăsește atât în magazinele obișnuite, cât și în marile magazine de cosmetice.

Discretă și foarte rezervată în aparițiile publice, Bettencourt Meyers reprezintă modelul clasic al marilor averi europene: o avere moștenită de-a lungul generațiilor, administrată cu grijă și legată de industrii tradiționale puternice din Europa.

2. Alice Walton: Walmart

Avere estimată: 119–120,5 miliarde de dolari

Alice Walton este singura fiică a lui Sam Walton, fondatorul gigantului de retail Walmart. Averea acesteia provine din acest imperiu comercial, care a schimbat modul în care milioane de oameni din întreaga lume cumpără, economisesc și își gestionează bugetul.  

Deși nu s-a implicat direct în conducerea companiei, Alice Walton a devenit o figură importantă în zona culturală și filantropică din SUA. Aceasta a fondat Crystal Bridges Museum of American Art, un muzeu dedicat artei americane care a devenit rapid un reper important în peisajul cultural.  

Influența ei nu vine neapărat din conducerea unei afaceri, ci din modul în care folosește o avere moștenită pentru a susține proiecte culturale și pentru a contribui la dezvoltarea artei și educației.  

3. Julia Koch: Koch Industries

Avere estimată: 81,2 miliarde de dolari

Julia Koch a intrat în una dintre cele mai mari averi din SUA după căsătoria cu David Koch, unul dintre liderii Koch Industries, una dintre cele mai mari companii private din lume.  

Cunoscută pentru stilul său discret și elegant, specific marilor familii bogate din America, Julia Koch preferă luxul discret și implicarea în proiecte caritabile. În ultimii ani, aceasta a devenit o figură influentă în zona filantropiei, susținând proiecte legate de cercetarea medicală, educație și inițiative caritabile importante.  

4. Jacqueline Mars: deține una dintre cele mai dulci averi din lume

Avere estimată: 42,6 miliarde de dolari

Jacqueline Mars este una dintre moștenitoarele imperiului Mars, Incorporated. Dacă ai mâncat vreodată un baton Mars sau unul Snickers, ai contribuit direct la succesul acestei afaceri de familie.  

Compania Mars este una dintre cele mai mari companii din domeniul dulciurilor și al produselor pentru animale de companie. Jacqueline Mars este cunoscută pentru discreția sa și pentru faptul că preferă să rămână departe de lumina reflectoarelor.  

5. MacKenzie Scott - miliardara care donează pentru a schimba lumea

Avere estimată: 33,2 miliarde de dolari

MacKenzie Scott, fosta soție a lui Jeff Bezos, este astăzi una dintre cele mai influente figuri din filantropia globală. După ce a primit acordul de divorț, s-a angajat să doneze majoritatea averii sale și a devenit cunoscută pentru donațiile rapide și consistente către universități, organizații sociale, proiecte pentru educație și inițiative dedicate femeilor.

MacKenzie Scott reprezintă un nou tip de miliardară: o femeie care își folosește averea cu un scop clar, acela de a produce schimbări reale în societate.

6. Miriam Adelson, afacerista din domeniul divertismentului și al ospitalității

Avere estimată: 29,4–30 de miliarde de dolari

Miriam Adelson a moștenit acțiuni majore la Las Vegas Sands, unul dintre cele mai profitabile imperii de cazinouri și resorturi din lume. Averea ei a crescut semnificativ în ultimii ani, iar influența ei se extinde în domenii precum turismul sau divertismentul. De profesie medic, Miriam Anderson este activă și în zona filantropică și are o prezență importantă în cercurile filantropice și politice.  

Sursă foto: lev radin / Shutterstock.com

7. Savitri Jindal: conduce Jindal Group

Avere estimată: 35,5 miliarde de dolari

Savitri Jindal conduce una dintre cele mai cunoscute afaceri industriale din India. Averea acesteia provine din Jindal Group, care activează în domenii precum oțelul, energia, infrastructura și producția industrială, sectoare care au contribuit decisiv la dezvoltarea economică rapidă a Indiei.

8. Miliardarii „self-made” din China

În China a apărut o nouă generație de femei miliardare care și-au construit singure averile, în special în tehnologie, imobiliare și în industria textilă.  

Printre ele se numără:

  • Wu Yajun - cofondatoarea Longfor Properties, cu o avere estimată la aproximativ 5,8 miliarde de dolari.
  • Fan Hongwei - lider în industria textilă și petrochimică, cu circa 5,6 miliarde de dolari.
  • Zhou Qunfei - fondatoarea Lens Technology, care produce ecrane pentru smartphone-uri folosite de unele dintre cele mai mari branduri tech din lume; avere estimată la aproximativ 14 miliarde de dolari.

9. Miuccia Prada: conduce două branduri de lux din lume

Avere estimată: 4,9–5,2 miliarde de dolari

Designer, antreprenor și figură culturală importantă, Miuccia Prada a transformat brandurile de lux Prada și Miu Miu în adevărate simboluri ale modei globale. Averea ei provine din capacitatea de a combina creativitatea cu strategia de business.

Sursă foto: Andrea Raffin / Shutterstock.com

10. Sandra Ortega Mera: moștenitoarea imperiului Zara

Avere estimată: 11,6 miliarde de dolari

Sandra Ortega Mera este fiica lui Amancio Ortega, cofondatorul gigantului Inditex, cunoscut în special pentru brandul Zara. Averea ei arată cât de puternică a devenit industria fast fashion, care s-a transformat într-un adevărat motor economic global.

11. Kim Kardashian, antreprenoarea din spatele brandului Skims

Avere estimată: aproximativ 1,9 miliarde de dolari

Kim Kardashian a evoluat de la vedetă de reality-show la una dintre cele mai influente antreprenoare ale ultimului deceniu. Brandul ei de lenjerie modelatoare, Skims s-a extins într-un brand global de îmbrăcăminte. Succesul companiei arată cât de puternică poate fi combinația dintre influența mediatică și strategia de business.

12. Kylie Jenner: un fenomen al industriei beauty

Avere estimată: aproximativ 680 de milioane de dolari

Chiar dacă îți place sau nu, Kylie Jenner reprezintă viitorul antreprenoriatului bazat pe media. Kylie Cosmetics a transformat-o într-una dintre cele mai tinere miliardare din era digitală, valorificând puterea brandingului personal înainte ca acesta să devină standard.

Sursă foto: DFree / Shutterstock.com

  

13. Oprah Winfrey: femeia care a construit un imperiu media

Avere estimată: 3 - 3,2 miliarde de dolari

Oprah Winfrey este una dintre cele mai cunoscute miliardare „self-made” din istorie. Cu un început dificil, ea a reușit să construiască un imperiu media care cuprinde televiziune, film, platforme digitale și numeroase proiecte filantropice. Povestea ei arată cum autenticitatea, puterea poveștilor personale și legătura cu publicul pot duce la un succes durabil.  

Sursă foto: Peter Serocki / Shutterstock.com

14. Rihanna, artista care a devenit miliardară în industria beauty

Avere estimată: aproximativ 1 miliard de dolari

Brandul de produse de înfrumusețare Fenty Beauty a transformat-o pe Rihanna într-una dintre cele mai cunoscute miliardare din lume. Succesul acesteia este un exemplu clar despre cum celebritatea, combinată cu inovația reală, poate redefini o industrie.  

Sursă foto: DFree / Shutterstock.com

Personalizate pentru tine