Cele cinci bănci partenere cu Guvernul pentru aplicarea schemei și-au publicat condițiile de finanțare și avantajele pe care le oferă fiecare bancă pentru jucătorii din sectorul HoReCa, cel mai grav afectat de pandemia de COVID-19, care beneficiază de ajutoare de stat de 2,5 miliarde de lei pentru refacere și la care s-au dat drumul la 1 iulie.

Enumerate în următoarea ordine de Ministerul Economiei, care a a inițiat această formă de ajutor, băncile care vor oferi efectiv creditările jucătorilor din piața HoReCa sunt CEC Bank, BRD, Banca Românească, Banca Transilvania și Banca Comercială Română, iar banii vor fi virați până în 30 iunie 2022.

Perioada în care firmele pot aplica se încheie în data de 20 iulie, deci este important ca managerii și antreprenorii interesați să facă din timp demersurile de aplicare pentru accesarea granturilor. Chiar dacă toate cererile, indiferent de banca aleasă de potențialii beneficiari, vor fi analizate de personalul Ministerului Economiei, fiecare bancă are propriile precizări și particularități privind modul în care administrează oferirea ajutoarelor, cu diverse avantaje/dezavantaje.

CEC Bank promite asistență prin birourile de consiliere

Singura precizare făcută în plus de CEC Bank, afară de anunțarea propriu-zisă a participării la oferirea de granturi prin schema de ajutor este că ei interesaţi de accesarea sprijinului pot obţine consiliere şi informaţii detaliate privind criteriile de eligibilitate şi tipul de cheltuieli finanţate prin cele 48 de birouri de consiliere IMM şi Fonduri Europene existente în sucursalele judeţene ale CEC Bank şi în sucursalele băncii din Bucureşti.

Pentru prima dată în istoria României, programul este făcut în aşa fel încât să fie imposibil de manipulat de către politicieni sau funcţionari

- Claudiu Năsui, Ministrul Economiei -

BRD și comisioanele de 0% pentru administrarea contului

Pentru companiile care o aleg drept bancă parteneră, BRD deschide conturi speciale din care acestea pot efectua plăţi din grant pentru toate cheltuielile care au legatură cu activitatea eligibilă pentru care s-a acordat grantul. De asemenea, creditorul cu sediul central în Franța asigură că nu îți va percepe niciun comision pentru administrarea lunară a contului (întrucât trebuie deschis un cont special la una dintre cele cinci bănci pentru primirea banilor), de asemenea 0% comision pentru operațiunile efectuate în legătură cu acest cont prin online banking sau la ghișeu. În schimb,

BRD îți va percepe un comision de 50 de ron pentru operațiunea de deschidere a contului. BRD precizează că un cont special pentru grant va trebui deschis chiar și pentru persoanele juridice care sunt deja clienți ai acestei bănci.

BRD vine și cu precizarea că pentru calcularea ajutorului este nevoie de baza de calcul al ajutorului trebuie să fie certificată și asumată fie de către: a/ un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România; b/ un auditor financiar sau o firmă de audit autorizat/autorizată în România, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România

Banca Transilvania îți deschide automat contul dacă ești deja clientul ei

Dacă alegi Banca Transilvania pe site-ul Ministerului și ești deja client BT, îți va fi deschis deschide automat subcontul de grant de către personalul băncii ,după ce Ministerul Economiei trimite lista aplicanților către creditorii parteneri. În schimb, dacă nu eșți client BT ,îți poți deschide online contul curent, de care vei avea nevoie pentru ca banca să-ți deschidă un subcont de grant. În ambele cazuri, vei beneficia automat de Internet&Mobile Banking, pentru a putea derula tranzacțiile online. Banca Transilvania a transmis, de asemenea, că toate tranzacțiile din și în contul special de grant sunt gratuite, deci nu percepe nici ea vreun comision. BT nu a precizat totodată nimic despre vreun comision pentru deschiderea contului curent sau subcontului de grant.

Banca Românească și BCR

Banca Românească nu face precizări particulare privind costurile de administrare a contului deschis special pentru grant-ul oferit prin schema de stat, însă referitor la accesarea propriu-zisă a grantului pune la dispoziție un ghid care cuprinde pașii de ce trebuie parcurși și condițiile de eligibilitate pentru accesarea sprijinului de către antreprenorii HoReCa și care poate fi accesat pe următorul link. BCR face în schimb mențiunea că pentru sumele din conturile bancare dedicate acestei scheme, clienții BCR vor beneficia de zero comisioane la încasări/plăți în lei pentru tranzacțiile inter și intrabancare, exceptând comisioanele cu terții (de exemplu, cele de tip Transfond, BNR), însă nu a menționat nici ea dacă există vreun cost pentru deschiderea contului.

Ce este concret schema de ajutor HoReCa

Schema despre care vorbim este o formă de ajutor de stat aprobată prin OUG 224/2020. Valoarea totală a schemei este de 2,5 miliarde de lei și va fi altătuită atât din fonduri europene, cât și surse de la bugetul de stat. Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi (nerambursabile) a căror valoare este de maximum 20% din micșorarea cifrei de afaceri din 2020, față de 2019, fără a depăşi suma de 800.000 Euro. Nu are importanță ordinea aplicării, ci încadrarea în termenul stabilit pentru schemă (ultima zi fiind 20 iulie), astfel toți aplicanții eligibili vor primi finanţare, întreaga sumă alocată schemei împărțindu-se proporțional tuturor beneficiarilor admiși, deci nimeni care aplică în timp util și este eligibil nu va fi lăsat afară.

Obiectivul schemei de ajutor de stat este acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19. Prin implementarea acestei măsuri se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de 30.000 de beneficiari, iar grantul acoperă toate cheltuielile care au legătură cu activitatea HoReCa.

Alte precizări

Un beneficiar care a primit deja un grant în cadrul ajutoarelor de stat sub forma Măsurilor 1 sau 2 de stat mai poate aplica și în cadrul Schemei HORECA, însă cu condiția ca suma cumulată prin toate aceste forme de sprijin să nu depășească plafonul stabilit de 1,8 milioane de euro per companie. Beneficiarii eligibili se pot înscrie pe site-ul https://granturi.imm.gov.ro/auth/login, formularul fiind deschis până marți, 20 iulie 2021, ora 20:00 PM, cu posibilitatea de prelungire. Iar pașii de urmat pentru solicitarea și primirea grantului sunt: 1/ Înregistrarea pe site-ul pentru granturi al Guvernului 2/ Completarea în aplicaţie a formularului electronic de înscriere şi atașarea documentației necesare; 3/ Analiza aplicației de către Ministerul Economiei; dacă răspunsul este favorabil, va urma semnarea contractului de finanțare; 4/ Deschiderea unui cont nou pentru primirea grantului la banca selectată 5/ În pasul final, Ministerul Economiei virează banii către Bănci, care la rândul lor îi vor distribui aplicanților cu răspuns favorabil;

Subdomeniile eligibile

Codurile CAEN și subdomeniile și corespunzătoare firmelor care sunt eligibile de grant sunt 12 la număr, și sunt aceleași în cazul tuturor celor cinci bănci partenere: 5510 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare; 5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată; 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere; 5590 – Alte servicii de cazare; 5610 – Restaurante; 5621 – Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente; 5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a.; 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; 7911 – Activităţi ale agenţiilor turistice
7912 – Activităţi ale tur-operatorilor; 7990 - Alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică (Ghizi de turism); 8230 - Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor;

Schema, „imposibil de manipulat de politicieri sau funcționari”

Potrivit Ministrului Economiei, Claudiu Năsui, birocraţia este redusă la maximum, fiind nevoie doar de un raport făcut de un expert contabil, care să certifice cifra de afaceri aferentă codului CAEN, şi autorizaţia de funcţionare pentru 2019 şi 2020, dacă acestea nu sunt emise de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Pentru prima dată în istoria României, programul este făcut în aşa fel încât să fie imposibil de manipulat de către politicieni sau funcţionari. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care unii sunt supăraţi. Erau obişnuiţi să poată alege ei cine primeşte şi cine nu primeşte bani publici. Nu de alta, dar niciodată nu e buget suficient pentru toţi. Şi atunci intervin "criteriile de selecţie". Câteodată a fost "primul venit, primul servit", alteori a fost un criteriu arbitrar. Stop”, a declarat Năsui.

Condiții generale de îndeplinit pentru accesarea granturilor

  • Nu sunt companii care erau deja în dificultate la 31 decembrie 2021, dar s-au confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior din cauza pandemiei de COVID-19
  • Nu depăsesc plafonul de 1.800.000 EUR pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19
  • Nu fac obiectul unei decizii în desfăşurare emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis
  • Nu se află în insolvență la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat
  • Îşi mențin activitatea pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni de la data primei plăți a ajutorului de stat sau 12 luni de la data primei plăţi în cazul în care grantul este mai mare de 200.000 EUR echivalent RON
  • Au depus situațiile financiare anuale aferente ultimelor două exerciții financiare încheiate (2019 și 2020), pentru care s-a împlinit termenul legal de depunere

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri