Schema de ajutor de stat propusă de Ministerul Culturii, care ar trebui să sprijine întregul sector cultural, inclusiv artiștii și ceilalți lucrători din domeniu, oferă ajutor doar organizatorilor de festivaluri, în special celor internaționale, sunt de părere artiști, tehnicieni, lucrători în domeniul artistic și reprezentanți ai companiilor de scenotehnică.

„Avem nevoie de un ajutor de stat care să compenseze pentru tot sectorul cultural așa cum s-a întâmplat în toate țările Europei și care să includă toți actorii sectorului cultural. Avem nevoie de un ajutor distribuit direct către toți participanții la sectorul cultural, nu prin intermediere”, a declarat Tudor Chirilă.

Lucrătorii din sectorul cultural acuză Ministerul Culturii că nu a ținut cont de propunerile lor pentru a primi ajutorul de stat atât de necesar. Conform acestora, a existat un grup de lucru la care, timp de o lună și jumătate, lucrătorii din domeniu au discutat diverse propuneri înaintate statului. Însă după toate cele 15 runde de negocieri, Ministerul ar fi abandonat toate cerințele și a reluat o schemă de ajutor, criticată în luna noiembrie, schemă care de fapt a dus la protestele artiștilor din luna noiembrie 2020.

„Este absolut revoltător că după o lună de zile să fim în același loc, sa fim mințiți de Ministerul Culturii și de reprezentanții Ministerului Culturii”, a adăugat Tudor Chirilă.

Ajutor mai mult pentru festivalurile și artiștii internaționali, decât pentru proiectele românești

Potrivit lucrătorilor din domeniul cultural, în timp ce Guvernul ar trebui să ofere sprijin artiștilor din România, se pare că firmele străine beneficiază mai mult de finanțare din partea statului.

„Noi, ca organizatori, considerăm că principiul schemei actuale este bun pentru lansarea evenimentelor, dar în momentul de față nu ajută artiștii, personalul tehnic și firmele din domeniul cultural”, spune Cristi Beiu, reprezentant Sublime România, companie care organizează turnee cu artiști români.

Problema însă apare la modalitatea de împărțire a banilor. Potrivit lui Cristi Beiu, se acordă 25% din biletele vândute în 2019 pentru organizatorii de festivaluri și între 5 și 15% pentru ceilalți organizatori, în funcție de numărul de spectacole organizate. Prin urmare, unii organizatori vor primi un procent de 5 ori mai mic decât festivalurile.

„Noi lucrăm 100% cu artiști români, iar procentele pentru cultura româneasă vor fi mult mai mici decât procentele festivalurilor care lucrează cu artiști internaționali”, adaugă Cristi Beiu.

Ce propuneri au depus artiștii

În cadrul unei conferințe de presă, artiștii și ceilalți lucrătorii din sectorul cultural au spus că au înaintat câteva propuneri către Ministerului Culturii, care de altfel au fost, în final, ignorate. Bogdan Nedelcu, președintele Asociației Lucrătorilor din Industria Spectacolelor, spune că nu a simțit nicio clipă nici susținere, nici sprijin real din partea statului.

„Noi am cerut o schemă prin care banii se vor oferi echitabil pentru toată lumea, pentru nevoile curente ale oamenilor. Am pierdut 30% din forța de muncă. Noi lucrătorii, artiștii independenți, producătorii, managerii, am cerut susținere, reprezentare echitabilă în fața altor Ministere care decid cum se impart finanțele”, adaugă Bogdan Nedelcu.

În același timp, Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans (MUZE) a propus Ministerului Culturii ca artistul să devină beneficiar direct și imediat al acestor fonduri primite de la stat.

„Popunerea făcută de MUZE a fost să fie corectată schema de ajutor de stat în așa fel încât să reflecte cele două concepte sub umbra caruia stăm de prea mult timp deja: urgență și echitabilitate”, precizează Răzvan Ailenei, reprezentant MUZE.

Poți citi mai multe despre propunerile depuse de artiști AICI.

Măsurile luate de Ministerul Culturii pentru sectorul cultural

După mai bine de două luni de consultări şi peste 15 runde de întâlniri organizate la nivel de Guvern, în 2020, cu reprezentanţii sectorului cultural, sub coordonarea viceprim-ministrului, Ministerul Culturii a centralizat, pe 25 ianuarie, un pachet de sprijin financiar care urmăreşte relansarea activităţii culturale a aproximativ 5.700 de beneficiari.

Schema de ajutor de minimis, dedicată exclusiv sectorului cultural independent din România, oferă posibilitatea profesioniştilor (artişti, muzicieni şi alţi operatori culturali înregistraţi ca ONG sau SRL) de a accesa un microgrant nerambursabil în valoare fixă de 8.000 de euro care să le asigure continuitate în domeniul cultural în care activează.

Citeste si:

    Această schemă cuprinde 4 tipuri de granturi şi vine să sprijine financiar evenimentele culturale, festivalurile, librăriile şi editurile grav afectate de efectele pandemiei COVID-19. Banii vor fi alocaţi pentru proiecte viitoare, iar valoarea granturilor va fi determinată de numărul de bilete sau cărţi vândute de fiecare operator cultural în 2019.

    În ceea ce priveşte alocările financiare aferente celor două scheme, sectorul cultural independent va beneficia de aproximativ 60% din suma totală alocată, evenimentele culturale şi festivalurile de aproximativ 20%, iar librăriile şi editurile de restul de 20%.

    Citește aici mai multe despre Noi măsuri luate de Ministerul Culturii pentru a salva sectorul grav afectat.

    Sursa foto: Mediafax Foto

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Raluca Nicolae
     Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Social »



    Setari Cookie-uri