Biroul Immpuls este amplasat in Piata Revolutiei, in aceeasi cladire in care isi are sediul si Uniunea Arhitectilor din Romania.
Compania de consultanta, proiectare si project management in real estate Immpuls a inregistrat in ultimii ani o mare parte din venituri din upgrade-uri ale unor proiecte deja finalizate. In toamna anului trecut, Tudor Popp, managing partner al Immpuls a spus ca daca "includem si refacerea proiectului Millennium Tower (cladire puternic afectata de un incendiu in 2009 si care trebuie refacuta-n.r.) atunci 90% din afacerile noastre au venit din upgrade-uri ale unor proiecte existente”.

Compania care a fost implicata si in cadrul proiectului Petrom City, sediul celei mai mari companii din Romania.

Birourile Immpuls sunt amplasate in zona Piata Revolutiei din Capitala, intr-o cladire de birouri, aflata in proprietatea Downtown RE Holding, care la inceputul anilor 2000 crea controverse, ca urmare a imbinarii dintre fatada unei cladiri monument istoric cu un paralelipiped de sticla.

In cladirea de birouri de pe strada Dem I Dobrescu, considerata acum o emblema a orasului, Immpuls a inchiriat circa 160 mp, aproximativ 20% din cladire, desfasurati pe un etaj si jumatate.

Birourile arhitectilor de la Immpuls sunt discrete, impodobite cu flori si cateva obiecte decorative, un aparat foto vechi, o macheta scoasa la o imprimanta 3D care reprezinta chiar cladirea in care isi au sediul, cateva imagini cu proiecte in care au fost implicati. Pe langa birourile la care isi deruleaza activitatea cei 10 angajati din sediu, intr-un colt luminos este amenajat si un mic spatiu de relaxare.

Unul dintre principalele avantaje ale sediul este, alaturi de lumina naturala abundenda, amplasarea, in centrul orasului, foarte bine conectat la toate mijloacele de transport din zona Piata Universitatii.

"Immpuls are sediul in aceasta cladire din septembrie 2010, cladirea a fost initial analizata in detaliu si propusa ca sediu unui client cu cativa ani mai devreme. Lucrarile de amenajare a spatiului pentru a ajunge la forma existenta au durat aproximativ 3 luni.
Dezavantaje ale zonei nu prea exista, exceptand dificultatile cu parcarea", spun oficialii companiei.

Spatiul ocupat de Immpuls dispune de o sala de sedinte la etajul 1, separata prin usi de sticla transparenta de restul biroului. Etajul 1 fiind in forma literei U, poate fi folosit si ca spatiu complet deschis, daca aceste usi nu sunt inchise.

In sediu mai exista o sala de sedinte si la etajul 2, unde spatiul este deschis si flexibil, zona de lucru fiind separata de spatiul de sedinta prin mobila si o structura suspendata transparenta (model creativ alb) care coboara pana la nivelul meselor.

Spatiul de masa este la etajul 2, dar exista si la etajul 1 o zona de asteptare cu canapele si spatiu pentru cafea/ceai.

Compania de consultanta, proiectare si project management in real estate Immpuls a fost fondata in 2006 si are actionariat roman si german, fiind parte din Luxemburger Team Group, o echipa internationala multidisciplinara formata din arhitecti, ingineri si economisti.

Printre cele mai cunoscute proiecte de care compania s-a ocupat in Romania se numara Petrom City, sediul general al companiei Petrom din Romania.

Fotografiile au fost realizate de Mircea Dragos.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri