Majoritatea românilor susţin că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP, publicate de directorul Remus Ştefureac.

Cercetarea relevă că 63% dintre români cred că situaţia generală din România este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, 23,4% consideră că este mai bună, 9,3% - la fel, iar 4,3% - nu ştiu sau nu au răspuns, scrie Agerpres.ro.

Chestionaţi cum cred că va fi situaţia generală peste 30 de ani, în 2050, 44,6% dintre români au răspuns că va fi mai rea, 30,9% - mai bună, 11,6% - la fel ca până acum şi 12,9% - nu ştiu sau nu au răspuns.

„De regulă, viitorul ar trebui să sune bine. Dar aproape jumătate dintre români (45%) sunt într-o groapă depresivă atâta de adâncă încât cred că peste 30 de ani, în 2050, situația țării va fi chiar mai rea decât cea din prezent. Pe fondul acestei lipse de orizont, de speranța și de încredere, iresponsabilitatea politică din prezent riscă să se traducă într-un dezastru național, așa cum s-a mai întâmplat în istoria noastră recentă. Clasa noastră politică a arătat în ultimii 30 de ani că poate fi și responsabilă, integrarea euroatlantică fiind un exemplu bun. Totul însă se poate prăbuși dacă nu vom știi să valorificăm această șansă istorică pentru națiunea noastră. Suntem într-un punct de inflexiune pentru țară în care avem nevoie mai mult că oricând de oameni politici maturi. Fără isterii și fără teatru absurd”, a scris directorul INSCOP, Remus Ştefureac, pe Facebook.

sondaj INSCOP

"Datele sociologice surprind un pesimism cronic teribil al populaţiei României în care prezentul este perceput ca fiind mult mai rău decât trecutul din urmă cu 30 de ani, iar viitorul de peste 30 de ani este perceput drept mai rău decât prezentul", a mai precizat Remus Ştefureac.

Ştefureac a precizat că datele sociologice pe care le-a prezentat fac parte dintr-un sondaj INSCOP Research sprijinit de STRATEGIC Thinking Group şi au fost culese telefonic, între 2 şi 5 septembrie, pe un eşantion de 854 respondenţi.

El a amintit că, în 2014, în Barometrul INSCOP "Adevărul despre România", 12% dintre români spuneau că viaţa va fi mai rea peste 25 de ani şi 40% că viaţa atunci era mai rea decât înainte de 1989.

Sursa foto: Facebook / Remus Ioan Stefureac

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri