Directorul pentru situaţii de urgenţă de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, a îndemnat guvernele din Europa să ia măsuri urgente pentru a reduce transmiterea noului coronavirus, inclusiv interzicerea evenimentelor la care se adună multe persoane, astfel încât să nu fie nevoite să aplice iar starea de urgenţă. Europa a depăşit 100.000 de cazuri de Covid-19 zilnic pentru prima dată, scrie News.ro.

În Europa, pe 8 octormbrie, au fost înregistrate pentru prima dată peste 100.000 de cazuri de infectare, în condiţiile în care nici Rusia sau Marea Britanie nu au reuşit să reducă numărul de cazuril în ultimele cinci zile.

"Nu avem răspunsuri noi. Ştim ce avem de făcut", a afirmat Mike Ryan într-o declaraţie de presă susţinută la Geneva.

"Este îngrijorător să vezi atât de multe ţări din Europa în care numărul infectărilor este în creştere, iar guvernele trebuie să ia decizii ferme pentru a încerca să limiteze şi să blocheze transmiterea virusului", a spus Ryan.

El a atras atenţia că persoanele în vârstă şi cele care fac parte din grupe vulnerabile trebuie protejate.

OMS a înregistrat un record de infectări cu noul coronavirus la nivel global - 350.766 în 24 de ore. Până în prezent, de la începutul pandemiei, virusul a afectat 36,58 milioane de persoane, iar peste un milion de oameni au murit.

Mike Ryan a anunţat că a prezentat conducerii OMS o listă cu specialiştii pentru o misiune internaţională în China, care să afle originile acestui virus, descoperit la sfârşitul anului trecut în Wuhan.

Sursa foto: Anna Shvets/Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri