Rusia este pregătită să atace Ucraina, dar încă nu a luat decizia dacă va face acest lucru, a afirmat şeful Serviciilor de informaţii externe germane (BND), Bruno Kahl, pe fondul tensiunilor în creştere între Moscova şi Kiev.

''Cred că decizia de a ataca nu a fost luată deocamdată'', a declarat Bruno Kahl într-un interviu pentru agenţia de presă britanică Reuters, citată de Agerpres.

''Criza poate evolua în mii de feluri'', a adăugat Kahl, care a amintit ca posibile scenarii acţiuni ruse pentru destabilizarea guvernului de la Kiev sau măsuri de sprijinire a separatiştilor din estul Ucrainei.

El a refuzat să facă vreun comentariu legat de ce fel de sancţiuni ar trebui adoptate împotriva Rusiei în cazul unui atac.

Pe de altă parte, şeful BND a exprimat dubii despre viabilitatea unei alianţe durabile între Rusia şi China, întrucât interesele celor două ţări diferă destul de mult.

''Pe termen lung, ursul rusesc nu se va simţi comfortabil în ghearele dragonului chinezesc'', a spus Bruno Kahl.

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să se deplaseze la Beijing în luna februarie pentru convorbiri cu omologul său chinez Xi Jinping, temele principale ce vor fi abordate fiind securitatea europeană şi dialogul Rusiei cu NATO şi SUA.

Rusia a comasat trupe în apropierea frontierei sale cu Ucraina, dar susţine că nu are niciun plan de a invada această ţară.

SUA şi NATO au respins miercuri solicitările cheie ale Moscovei, cum ar fi oprirea extinderii NATO şi o revenire la desfăşurările sale militare la frontierele din 1997, dând asigurări în acelaşi timp că vor să discute în mod serios cu Rusia în legătură cu temerile sale privind securitatea.

Moscova a formulat în decembrie către Washington o serie de cereri cu privire la arhitectura de securitate europeană, solicitând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, mai ales către Ucraina, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi renunţarea la manevrele şi desfăşurările de trupe ale NATO în statele care au aderat la această alianţă după 1997.

Consultările dintre Moscova şi Washington începute pe 10 ianuarie asupra acestor solicitări nu au condus la o înţelegere, în timp ce oficialii occidentali au calificat drept inacceptabile cererile Rusiei, pe care au ameninţat-o cu sancţiuni dure dacă atacă Ucraina.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri