Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Guvernului prin intermediul unei scrisori să acorde o atenție mult mai mare angajaților din sistemul de învățământ. Pe lângă cerințe precum un buget mai mare pentru educație, sindicaliștii doresc și un spor pentru faptul că lucrează în fața unui laptop și pentru că în acest fel sunt iradiați.

”Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, de la începerea anului școlar 2020-2021, multe unități au funcționat în scenariul doi sau trei, iar pentru următoarele 30 de zile și nu numai, actul educațional se va desfășura la nivel național, exclusiv on-line, ceea ce va presupune o perioadă îndelungată de expunere a cadrelor didactice la radiațiile emise de dispozitivul/dispozitivele electronice pe care fiecare le deține, prin resurse financiare proprii și pe care le utilizează în activitatea profesională”, se arată în scrisoarea trimisă de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ pe care o puteți parcurge la finalul acestui articol.

Sindicaliștii consideră că se impune modificarea Hotărârii de Guvern nr. 34/2018, astfel încât să fie prevăzut cuantumul sporului de care trebuie să beneficieze personalul didactic care ”în realizarea sarcinilor de serviciu utilizează dispozitive electronice”.

HOTĂRÂREA nr. 34 din 31 ianuarie 2018 vizează regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ"

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ precizează că este cea mai mare federație din sistemul de învățământ românesc, reprezentând 63% din numărul total al angajaților din educație, cu membri de sindicat în 4.400 de unități de învățământ preuniversitar.

Sursa foto: PExels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri