Vânzarea pe Trendyol: De ce a făcut SuperBebeShop acest pas și ce spune fondatoarea despre platformă

SuperBebeShop

Vânzarea pe Trendyol: De ce a făcut SuperBebeShop acest pas și ce spune fondatoarea despre platformă

Cuprins Articol:
SuperBebeShop este un magazin online fondat de către Alexandra Doreata din dorința de a oferi mămicilor un loc în care să găsească articole pentru bebeluși și copii. Aceasta a luat decizia de a se înrola în marketplace-ul Trendyol, experiență despre care a povestit mai multe într-un interviu video pe care-l puteți urmări în acest material, realizat în cadrul unui proiect editorial desfășurat de Wall-street.ro și Trendyol.

„Acum 13 ani mi-am creat propriul magazin online dintr-o dorință de a mă juca. Încet-încet am devenit importator direct de articole pentru bebeluși și copii, de la încălțăminte, accesorii, până la îmbrăcăminte pentru bebeluși, 0-2 ani în special”, precizează Alexandra Doreata. 

Un impact important asupra afacerii l-a avut faptul că s-a axat pe produse de calitate, din bumbac 100% și un preț corect.

Înrolarea pe marketplace-ul Trendyol: Am început în momentul în care simțeam că nu mai pot

 

Aceasta a ales să se înroleze în marketplace-ul Trendyol pentru a vinde produsele atât local, cât și internațional.

„Colaborarea cu Trendyol am început-o în momentul în care am simțit că nu mai pot. În momentul acela am luat decizia de a căuta parteneri puternici care să mă susțină, în primul rând, pe partea de promovare”, adaugă fondatoarea SuperBebeShop. 

Ea descrie experiența de înrolare pe marketplace-ul Trendyol drept una „extrem de ușoară”. 

„În mai puțin de 2 zile am încărcat peste 1.500 de produse. În momentul acela am început să le recomand Trendyol tuturor prietenilor mei care au magazine online, ca experiența să le fie și lor la fel de ușoară”, adaugă Alexandra. 

 

Schimbările văzute de SuperBebeShop după listarea pe Trendyol 

Alexandra povestește că, de când și-a listat magazinul pe Trendyol, a redus la jumătate timpul de procesare a comenzilor. 

„Cel mai mult iubesc faptul că se generează extrem de ușor facturile. Printr-un simplu click”, adaugă fondatoarea SuperBebeShop. 

Un alt element care o încântă este legat de faptul că a putut lista peste 1.500 de produse în mai puțin de 2 zile, doar prin încărcarea unui fișier Excel.

„Când am avut nevoie de ceva am intrat pe Trendyol Academy, unde am accesat webinare LIVE și am învățat foarte multe informații utile”, adaugă aceasta. 

Primul moment în care a realizat că această colaborare funcționează a fost când, după ce a investit într-un stoc mai mare, a alocat un buget în Trendyol Ads, iar în ziua următoare a generat de trei ori mai multe vânzări. 

Listarea cross-border pe Trendyol: Cel mai util instrument

Cel mai util instrument pentru afacerea Alexandrei a fost listarea cross-border pe piețele din Grecia și Bulgaria și administrarea tuturor comenzilor din aceeași pagină. 
 

„Cel mai ușor mi s-a părut listarea în alte țări doar prin câteva click-uri. Totul a fost extrem de ușor, atât în ceea ce privește sincronizarea stocurilor, cât și a prețurilor. Faptul că am triplat vânzările peste noapte a fost fabulos, iar actualizarea stocurilor în timp real este un instrument extraordinar”, precizează Alexandra Doreata. 

Ea le recomandă tuturor celor care au magazine online și sunt prezenți pe Trendyol să acceseze această opțiune.  

Un alt avantaj descoperit de fondatoarea magazinului online este legat de finanțarea campaniilor de către Trendyol. 

„Campaniile finanțate de Trendyol mi s-au părut WOW de la început. Am fost foarte plăcut surprinsă să constat că reducerea ajunge uneori până la 70%. A fost chiar un caz comic, în care clientul pe AWB plătea 30 de lei. Mă uitam și nu înțelegeam cum eu încasez 100 de lei, iar clientul plătește 30 de lei. E extraordinar că eu sunt fericită și în același timp și clientul este fericit”, adaugă aceasta. 

Susținerea în cadrul campaniilor de promovare a fost unul dintre elementele importante care au făcut-o pe Alexandra să aleagă Trendyol. Întrebată dacă a fost vreun moment în care să se gândească la încetarea colaborării, aceasta a precizat: 

„Niciodată. În primul rând am știut că am un partener puternic care mă poate sprijini prin campaniile pe care le finanțează. Exact provocarea care m-a adus pe Trendyol, de a reduce costurile cu promovarea, a fost cea care m-a întărit”, adaugă reprezentanta magazinului online.

Un trend pe care SuperBebeShop se concentrează în acest moment este cel al încălțămintei cu luminițe pentru copii. 

„Deja am văzut o creștere semnificativă de peste 50% la vânzările cross-border prin Trendyol. Mergem înainte”, adaugă reprezentanta magazinului online. 

 

Personalizate pentru tine