Guvern: Reforma administrativă nu înseamnă tăierea salariilor cu 10%

Sursǎ foto: Guvernul României / Facebook.com

Guvern: Reforma administrativă nu înseamnă tăierea salariilor cu 10%

Cuprins Articol:
Salariile nu se taie cu 10%, fiecare ordonator de credite în parte va avea libertatea să decidă cum anume, în mod concret, va opera măsura reducerii fondului de cheltuieli cu personalul propusă în proiectul privind reforma administraţiei publice, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu. De asemenea, Dogioiu a făcut precizări și cu privire la metodologia de penalizare în situația cumulului pensiei cu salariul, scrie Agerpres.

Cum se vor face tăierile la bugetari, conform propunerilor Guvernului

"În ceea ce priveşte proiectul reformei administrative, doresc să subliniez încă o dată că nu este vorba de o tăiere a salariilor cu vreun procent, în speţă 10%. Salariile nu se taie cu 10%. Este vorba doar despre o reducere a fondului de cheltuieli cu personalul şi fiecare ordonator de credite în parte va avea libertatea să decidă cum anume, în mod concret, va opera această reducere stabilită prin proiect, atunci, sigur, când el se va întâmpla", a declarat Ioana Dogioiu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ea a menţionat că subiectul a fost discutat şi în şedinţa de guvern.

"Vă spun ceea ce s-a discutat astăzi în şedinţa de guvern, nu se pune problema de tăieri de salarii, ca decizie guvernamentală. Fiecare ordonator de credite va decide prin propria voinţă şi raport cu organizarea propriei instituţii şi complexitatea fiecărei instituţii, pentru că ele sunt diferite, nu sunt toate trase la xerox, în funcţie de ele va decide cum pune în practică această reducere a unui buget cu 10%, dar nu va exista un act normativ care să spună tăiere de salarii cu 10%, sub nicio formă. 

Nu va exista o prevedere normativă care să prevadă tăierea salariilor cu 10%, va exista o reducere de buget de cheltuieli cu personalul de 10%, pe care fiecare ministru în parte o va pune în aplicare aşa cum va considera că este mai adecvat. Există multe modalităţi, de exemplu, se pot reduce unele sporuri care sunt foarte mari şi care se suprapun peste alte sporuri. După cum pot fi făcute restructurări. Rămâne la latitudinea fiecărui ordonator de credite cum pune în practică această reducere de 10%", a afirmat Dogioiu. 

În ce situații se aplică penalizarea cu 85% din pensie

Purtătorul de cuvânt a mai precizat și că măsura privind interdicţia cumulului pensiei cu salariul la stat, care urmează să prevadă o penalizare cu un procent de 85% din pensie, se va aplica doar în ipoteza pensiilor necontributive.

"În privinţa cumulului pensie-salariu, din start aş vrea să subliniez că vorbim de penalizare cu 85% din pensie, a acestui cumul, doar în ipoteza pensiilor necontributive. Pensiile contributive nu sunt afectate cu nimic de această prevedere. 

Şi acest proiect de lege urmează să fie finalizat rapid, pentru că şi el trebuie trimis spre avizare la CSM, şi dorinţa este ca săptămâna viitoare proiectul, sigur, tot în ipoteza avizului CSM, fie să intre într-o procedură parlamentară rapidă, fie să fie cuplat cu angajarea răspunderii pentru pensiile magistraţilor, desigur, sub rezerva avizului CSM pentru acel proiect de lege ", a declarat Ioana Dogioiu. joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Personalizate pentru tine