De ce să mergi la târguri toamna aceasta?
Toamna este un anotimp ideal pentru organizatorii de târguri și expoziții, iar oamenii le frecventează nu doar pentru a cumpăra lucruri, ci și pentru experiențe. Să mergi la diverse târguri ai ocazia să descoperi idei noi, să cunoști oameni pasionați de anumite domenii și să te bucuri de evenimente culturale și gastronomice. Toate aceste aspecte pot transforma de cele mai multe ori o simplă vizită la un târg oarecare, într-o experiență de neuitat.
Oportunități de networking
La târguri poți cunoaște oameni din domenii diverse, de la antreprenori și artiști la colecționari și pasionați și poți crea conexiuni care pot deveni colaborări sau prietenii pe termen lung.
Inspirație și trenduri
Pentru oamenii pasionați de modă, artă și cultură, târgurile sunt un mare avantaj. Pe lângă oportunitatea de a lua contact cu oameni talentați, ai ocazia să vezi ce mai este nou și la modă, dar și ce elemente din trecut putem aduce în prezent.
Experiențe culturale și gastronomice
Pe lângă obiecte și creații originale, târgurile de toamnă aduc cu ele și un patrimoniu cultural și culinar bogat: de la demonstrații de meșteșuguri tradiționale la degustări de preparate locale sau internaționale.
Târguri tradiționale de toamnă
Toamna aduce cu sine o atmosferă de sărbătoare în orașele și satele din România, iar târgurile tradiționale au farmecul lor în această perioadă. Festivalurile locale și târgurile de produse românești aduc o atmosferă autentică, toată lumea caută legume, fructe și gustări autentice românești, dar și piese decorative sau vestimentare cu profunzime.
- Târgul de artizani și producători - Piața Sfatului, Brașov
Târgul de artizani și producători din Piața Sfatului din Brașov este un exemplu de astfel de eveniment. Acesta se desfășoară între 10 și 12 octombrie și vei putea găsi produse tradiționale, obiecte lucrate manual și bunătăți autentice de toamnă.
Târguri gastronomice și de vinuri
Pe lângă târgurile tradiționale de toamnă, există și o serie de evenimente culinare, degustări de vinuri și lansări de produse care promit să încânte papilele gustative ale tuturor iubitorilor de gastronomie și vinuri fine. Aceste târguri oferă o oportunitate excelentă de a descoperi noi gusturi și de a învăța despre tradițiile culinare ale diferitelor regiuni. Printre cele mai populare târguri gastronomice și de vinuri sunt:
- RO-Wine - Festivalul Internațional al Vinului din România
RO-Wine - Festivalul Internațional al Vinului din România, are loc între 10 și 12 octombrie la Fratelli Studios de pe strada Glodeni nr. 1-3. RO-Wine este principalul festival de vinuri dedicat exclusiv vinurilor premium, profesioniștilor din domeniul HoReCa și iubitorilor de vin.
- Artisan Food Market
Între 18 și 19 octombrie se desfășoară a XI-a ediție a festivalului Artisan Food Market ce are loc la restaurantul Hanu' lui Manuc din București.
- Chocolate Saga, ediția a VII-a
Iubitorii de ciocolată au ocazia să meargă la Chocolate Saga. Evenimentul va avea loc între 24 și 26 octombrie la Biblioteca Națională a României. Aici vei putea gusta o multitudine de feluri de ciocolată: ciocolată neagră, ciocolată albă, ciocolată cu lapte, ciocolată cu diverse gusturi și arome inedite și cu diverse umpluturi sau toppinguri. Aceste dulciuri vor fi realizate de cunoscuți ciocolatieri artizanali.
Târguri de carte și culturale
Pasionații de cărți și cultură au ocazia să meargă toamna aceasta la o multitudine de târguri culturale și de carte. La acest tip de târguri vor fi lansări de carte, expoziții și te poți întâlni chiar cu autorii cărților tale preferate, fie poți cunoaște povești și oameni noi.
- Bookfest
Bookfest este unul dintre cele mai cunoscute târguri de carte din țara noastră. Următoarea ediție se va organiza în perioada 16-19 octombrie la Brașov.
Târguri de business și expoziții internaționale
Țara noastră găzduiește anual o mulțime de târguri și expoziții internaționale, dedicate tehnologiei, modei, industriei alimentare, sănătății sau educației. Indiferent dacă ești profesionist sau pasionat de anumite domenii, aceste evenimente oferă oportunități excelente de networking, descoperire de produse și soluții inovatoare.
Tehnologie și inovație
- Bucharest Gaming Week
Între 11 și 12 octombrie, la Romexpo, va avea loc Bucharest Gaming Week, un târg dedicat pasionaților de jocuri. Vor fi prezenți zeci de streameri de gaming români și se vor lansa o mulțime de jocuri.
- Go Tech World
Unul dintre cele mai importante evenimente B2B din Europa Centrală și de Est dedicat soluțiilor IT și digitale care atrage 15.000 de profesioniști în domeniu se va desfășura în perioada 11-12 noiembrie, la Romexpo, în București. Vizitatorii au ocazia să afle cât mai multe informații esențiale despre AI, securitate cibernetică, marketing digital, orașe inteligente, dezvoltare software și multe altele de la unii dintre cei mai inovatori specialiști din industrie.
- Consumer Tech Show
În perioada 21-23 noiembrie va avea loc Consumer Tech Show în București. Expoziţia aduce cele mai noi echipamente și soluții pentru sunet, imagine, iluminat, scenotehnică și integrare inteligentă, într-un spațiu expozițional care conectează furnizorii de top cu profesioniștii din domenii-cheie.
Fashion & design
- PAD 08 - Piața de Artă și Design
Piața de Artă și Design este un târg ce reunește 30 de artiști, designeri și creatori din domenii variate: arhitectură, bijuterie, modă, publishing și arte vizuale. Evenimentul se va desfășura între 3 și 5 octombrie în spațiile Primitiv Plants (Casa, Sera, Subsolul și Grădina, Calea Griviței 73). Publicul va avea ocazia să interacționeze direct cu autorii și să descopere piese unice, proiecte în premieră și exclusivități.
- Bărbați pe Mătăsari
Bărbați pe Mătăsari este un eveniment de tip festival, care celebrează comunitatea, spiritul creativ și o atmosferă vibrantă, inspirată de anii '60. Aici poți găsi haine și accesorii, artă, mâncare, băuturi și poți asculta muzică live. Târgul se va desfășura între 10 și 12 octombrie.
- Târgul Ghidul Miresei
Viitoarele mirese pot merge între 20 și 23 noiembrie la Târgul Ghidul Miresei din București. Sute de expozanți cu mii de rochii de mireasă, costume de ceremonie, inele și verighete pentru toate bugetele, sute de idei pentru decorul de nuntă conform noilor tendințe, formații de nuntă, servicii foto-video, muzică, candy-bar, invitații și accesorii se vor găsi în cadrul evenimentului.
Industrii specializate (construcții, turism, sănătate, educație)
- Indagra Food 2025
Indagra este unul dintre cele mai importante evenimente B2B dedicate industriei alimentare din România. Evenimentul se va desfășura între 29 octombrie și 2 noiembrie, la Romexpo în București. Te așteaptă tehnologii de ultimă generație în procesare și ambalare, conferințe și paneluri despre digitalizare, sustenablitate, trasabilitate și networking B2B cu lideri din industrie,
- FoodService & Hospitality Expo
FoodService & Hospitality Expo este un târg B2B dedicat profesioniștilor din domeniul mâncărurilor, băuturilor, Retail și HoReCa din România și Europa de Est.Cea de-a V-a ediție a FoodService & Hospitality Expo va avea loc în perioada 8 – 10 noiembrie.
- Târg pentru licee de elită în străinătate
Acest târg este dedicat liceelor de elită din străinătate și reunește peste 40 de instituții de prestigiu. Vizitatorii vor avea ocazia să participe la întâlniri private și personalizate cu profesioniști din domeniu și vor explora o gamă variată de opțiuni educaționale. Evenimentul va avea loc pe 15 noiembrie la Hotel Marmorosch din București.
- Rommedica
Rommedica este un eveniment dedicat industriei medicale care reunește într-un singur loc cele mai performante echipamente medicale, tehnologii de ultimă generație și soluții inovatoare pentru domeniul sănătății. Evenimentul se va desfășura între 16 și 18 octombrie la Romexpo.
Cum alegi târgurile la care să mergi?
Când alegi târgurile la care să mergi, ia în calcul locația, domeniul de interes și obiectivele tale personale. Dacă mai multe evenimente se desfășoară simultan în aceeași zonă, poți să-ți planifici vizita astfel încât să participi la cât mai multe și să profiți la maximum de oportunitățile oferite de acestea. Verifică programul și prioritizează expozanții sau sesiunile care te interesează cel mai mult.