Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) respinge cu fermitate intenția de introducere a încă unei taxe suplimentare asupra profiturilor obținute de instituțiile de credit. Patronatele bancare consideră că „taxa pe profitul excesiv al băncilor” induce iluzia unor beneficii bugetare pe termen scurt, dar care, în realitate, generează efecte economice și sociale nedorite, pe termen scurt, mediu și lung.
Iată, mai jos mesajul Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR):
Nu ne sunt cunoscute nici fundamentele constituționale, juridice sau economice a aplicării, nici cota de taxare sau perioada avută în vedere. Menționăm, totodată, că nu am fost consultați sau informați în prealabil cu privire la această inițiativă, aflând despre ea, ca și publicul larg, din presă.
Sistemul bancar are deja o taxă nouă pe cifra de afaceri
Reamintim faptul că la nivelul sistemului bancar există deja o supraimpozitare, instituțiile de credit plătind concomitent impozit pe profit, la care se adaugă și prevederile Legii nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni, cât și impozitul suplimentar pentru instituțiile de credit de 2% aplicat la cifra de afaceri – introdus la finalul anului 2023.
Ce spun patronatele bancare despre noua taxă?
1. Maniera intempestivă de introducere a unei măsuri cu potențial impact semnificativ asupra unui sector esențial al economiei contravine obiectivului declarat de „asigurare a unui climat predictibil pentru mediul de afaceri”, menționat chiar în preambulul Programului de Guvernare.
2. Instituirea unei a treia taxe asupra sectorului bancar reprezintă o măsură disproporționată și dezechilibrată. Efectele sale se vor resimți negativ asupra populației, mediului antreprenorial și economiei în ansamblu, prin diminuarea capacității băncilor de a finanța economia reală, afectarea competitivității sistemului bancar românesc și erodarea încrederii investitorilor în piața locală.
3. Experiențele recente au demonstrat că introducerea de taxe/impozite speciale, ad-hoc, nu a contribuit la consolidarea bugetară, ci a accentuat ineficiențele și risipa din cheltuirea banului public. Nu s-au identificat beneficii concrete în urma aplicării impozitului suplimentar pe cifra de afaceri sau a taxei pe activele bancare, măsuri care au fost promovate în trecut cu obiective similare.
4. Reducerea sustenabilă a deficitului bugetar nu se poate realiza prin noi poveri fiscale asupra contribuabililor onești, ci prin digitalizarea administrației, îmbunătățirea colectării și stimularea inițiativei private.
Bancherii cheamă Guvernul la o discuție
Ne exprimăm încrederea că noul Guvern va pune în aplicare un obiectiv esențial înscris în Programul de Guvernare, respectiv‚ crearea unui sistem de consultare constantă și instituționalizată cu mediul de afaceri în elaborarea politicilor publice.
În concluzie, nu suntem de acord cu intenția de introducere a unei noi taxe asupra sectorului bancar și ne exprimăm disponibilitatea pentru consultări reale și aplicate cu autoritățile astfel încât să contribuim cu soluții viabile și argumentate la redresarea situației bugetare a României.
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizația patronală reprezentativă a sectorului bancar românesc, este parte a Federației Patronale a Serviciilor Financiare – FinBan, afiliată la Confederația Patronală CONCORDIA.