Preşedintele bulgar, Rumen Radev, va trebui să se autoizoleze în aşteptarea unui test de coronavirus după ce a intrat în contact la sfârşitul săptămânii trecute cu un înalt oficial militar testat ulterior pozitiv la COVID-19, a declarat ministrul sănătăţii, scrie Agerpres.

Radev a călătorit pe 19 octombrie în Estonia, dar şi-a scurtat vizita şi s-a întors pe 20 octombrie, seara, arătând reporterilor la aeroportul din Sofia un rezultat negativ al unui test de COVID-19 pe care l-a făcut în timpul deplasării.

Cu toate acestea, ministrul sănătăţii Kostadin Angelov a declarat că Radev trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauţie în urma contactului său cu comandantul forţelor aeriene bulgare, pe care l-a avut pe 16 octombrie.

Nu era clar când Radev va fi supus unui alt test de COVID-19 sau cât timp ar trebui să rămână în carantină, dar preşedintele a spus că nu prezintă simptome.

"De la începutul crizei COVID-19, am fost în contact constant cu mii de oameni în toată ţara, dar respect strict toate măsurile sanitare şi nu am avut niciun fel de probleme, nici acum nu am", a spus Radev.

"Sunt într-o stare fizică perfectă, fără simptome de infecţie", a adăugat el.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri