Toyota Motor Corp., ce estimeaza ca va inregistra prima pierdere din ultimii 59 de ani, incearca sa primeasca imprumuturi de la guvernul japonez, in contextul in care investitorii particulari solicita o dobanda cu pana la 50% mai mare pentru datoriile companiei.
Divizia financiara a grupului ar putea solicita imprumuturi de 200 miliarde yeni (2 miliarde dolari), a anuntat marti televiziunea publica NHK, fara a preciza de unde a obtinut informatia. Toyota Financial Services Corp. se afla in discutii cu Banca Japoneza pentru Cooperare Internationala, detinuta de stat, a anuntat un purtator de cuvant al Toyota Financial, Toshiaki Kawai, fara sa dea alte amanunte, anunta Bloomberg, citat de NewsIn.

Constructorul auto estimeaza o pierdere neta de 350 miliarde yeni, dupa ce vanzarile din Statele Unite, cea mai profitabila piata a companiei, au scazut in ultimul trimestru al anului cu 31%. Recesiunea mondiala a facut si alte mari grupuri auto, precum General Motors Corp. si Chrysler LLC sa ceara ajutor de la guvernul american.

"Toyota ar trebui sa profite de orice are ocazia pentru a iesi din criza", a declarat directorul executiv Fortis Asset Management Japan Co., Hitoshi Yamamoto. "Banii nu circula in pietele de capital", a subliniat acesta.

Constructorii auto strang de obicei fonduri prin obligatiuni si imprumuturi pentru companiile lor financiare, pentru a oferi credite clientilor. Ajutorul guvernamental va fi utilizat in mare parte pentru a ajuta grupul sa ofere in continuare credite clientilor din America de Nord, a spus Kawai.

Japonia va folosi o parte din rezervele valutare pentru a imprumuta companiile de stat ce ofera finantare grupurilor japoneze cu operatiuni internationale, a anuntat ministrul de finante, Kaoru Yosano.

Toyota a anuntat luni ca ar putea scadea productia cu 12% in urmatorul an fiscal. Vanzarile de autoturisme la nivel mondial ar putea scadea cu 14%, la 55 milioane unitati in 2009, potrivit directorului executiv al Nissan, Carlos Ghosn.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri