Ministrul sănătăţii din Argentina, Gines Gonzalez Garcia, şi-a dat demisia în urma unui scandal izbucnit pentru că a organizat vaccinări preferenţiale anti-COVID-19 pentru aliaţii săi politici, transmite Agerpres.

"Îmi depun demisia din funcţia de ministru al sănătăţii în conformitate cu dorinţa dumneavoastră expresă", a scris Gonzalez Garcia într-o scrisoare adresată preşedintelui Alberto Fernandez.

Secretarul de stat Carla Vizzotti va prelua ministerul, a anunţat biroul preşedintelui.

Scandalul a fost declanşat de jurnalistul pro-guvernamental Horacio Verbitsky, în vârstă de 71 de ani, care a declarat la o emisiune radio că, după ce a vorbit la telefon cu Gonzalez Garcia, a fost chemat la Ministerul Sănătăţii pentru a fi vaccinat.

Având în vedere vârsta sa, munca şi riscul personal, nu ar fi fost încă rândul său să se vaccineze. În prima etapă sunt vaccinaţi vârstnicii de peste 80 de ani şi persoanele cu cel mai mare risc.

3.000 de doze de vaccin pentru uz personal

În total, ministrul ar fi rezervat 3.000 de doze de vaccin pentru uz personal.

Puternicul patron de sindicat Hugo Moyano se numără printre cei care au primit vaccinul mai devreme decât trebuia. Ar fi fost vaccinaţi şi soţia lui Moyano şi fiul lui de 20 de ani.

În ţara sud-americană este utilizat în principal vaccinul rusesc Sputnik V, iar primele doze de la AstraZeneca au ajuns recent.

Până în prezent, doar 390.000 din cei aproape 45 de milioane de argentinieni au primit vaccinul.

De la începutul pandemiei de COVID-19, s-a demonstrat că aproximativ 2 milioane de persoane au fost infectate cu virusul în Argentina. Aproximativ 51.000 de pacienţi au murit din cauze asociate cu infectarea.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri