Companiile auto chineze Zhejiang Youngman Lotus Automobile si Pangda Automobile Trade Co sunt dispuse sa salveze constructorul auto suedez Saab printr-o investitie de 8 miliarde coroane suedeze (1,2 miliarde de dolari), in schimbul participatiei majoritare la companie, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Cei doi investitori chinezi asteapta avizul autoritatilor pentru derularea tranzactiei.
.
"Putem face o investitie de 8 miliarde coroane pentru a dezvolta Saab, dupa ce vom intra in firma ca actionari. Nu se va intampla imediat, desigur, ci pas cu pas", a declarat fiica presedintelui Youngman, Pang Qingnian, intr-un interviu pentru ziarul suedez Dagens Industri.

Ea a aratat ca Saab, care nu prea a facut profit in ultimii 20 de ani, ar trebui sa revina "pe plus" intr-un an si jumatate de la finalizarea investitiei chineze.

Saab a cerut saptamana trecuta protectie fata de creditori, insa curtea pentru falimente a respins la inceputul acestei saptamani solicitarea, considerand ca planurile de revenire prezentate de companie, bazate pe investitia chineza, sunt incerte.

Saab datoreaza angajatilor sume substantiale din salariile restante si are de platit sute de milioane de coroane catre furnizorii de piese. Fabrica Saab din sud-vestul Suediei este inchisa din aprilie.

Youngman a promis la inceputul acestei saptamani ca va acorda Saab finantare printr-un credit punte de 70 milioane de euro, iar Pang a afirmat ca compania chineza va face tot posibilul pentru a asigura supravietuirea Saab.

Saab a facut deja apel la decizia curtii de a respinge cererea de protectie fata de creditori, o noua decizie fiind asteptata in cateva zile.
Sindicatele Saab cer intrarea companiei in faliment pentru a putea asigura salariile angajatilor printr-un program guvernamental.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri